Ucraina are nevoie de „mai multe arme grele”, potrivit şefului NATO

15 Iun. 2022, 06:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iun. 2022, 06:49 // Actual //  bani.md

Ţările occidentale ar trebui să trimită Kievului mai multe arme grele pentru a o ajuta să combată armata rusă care progresează în estul Ucrainei, a declarat marţi seară secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează AFP și Agerpres.

„Da, Ucraina are nevoie de mai multe arme grele”, a spus Stoltenberg în timpul unei conferinţe de presă la Haga, după ce i-a întâlnit pe liderii a şapte ţări europene membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, înaintea unui summit important.

NATO a început să „intensifice livrările de arme către Kiev”, a adăugat el, subliniind că ucrainenii „depind absolut de (aceste livrări) pentru a face faţă agresiunii brutale a Rusiaie”.

Grupul de contact pentru Ucraina se reuneşte miercuri la Bruxelles în jurul secretarului Apărării americane Lloyd Austin pentru a discuta despre o eventuală accelerare a acestor livrări de arme, în marja unei întâlniri ministeriale a NATO în capitala belgiană.

Ucraina nu încetează să ceară occidentalilor să-i livreze mai multe arme şi echipamente militare perfecţionate pentru a face faţă invaziei ruse, şi reproşează ţărilor europene că întârzie luarea de măsuri.

În ajunul summitului, prim-ministrul olandez Mark Rutte şi omologul său danez Mette Frederiksen l-au primit pe Stoltenberg şi pe mai mulţi lideri europeni, între care şeful guvernului polonez Mateusz Morawiecki, a cărei ţară este vecina Ucrainei.

„Nu am făcut destul pentru a apăra Ucraina, pentru a susţine poporul ucrainean, libertatea şi suveranitatea sa”, a spus Morawiecki în timpul aceleiaşi conferinţe de presă. „Este motivul pentru care vă îndemn (…) să facem mai mult pentru a livra arme şi artilerie Ucrainei. Ei au nevoie pentru a-şi apăra ţara”, a spus el, considerând că ţările occidentale îşi vor ruina „credibilitatea” în cazul înfrângerii Ucrainei de către Rusia. „Ar fi un eşec total şi un dezastru pentru Uniunea Europeană, valorile noastre şi pentru NATO”, a afirmat el.

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.