Economistul şef al Băncii Centrale Europene: Zona euro se confruntă cu riscul psihologiei inflaționiste

21 Iun. 2022, 10:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
21 Iun. 2022, 10:17 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Rata anuală a inflaţiei în zona euro, care a atins în luna mai nivelul record de 8,1%, riscă să alimenteze psihologia inflaţionistă, a avertizat luni, la Londra, economistul şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, referindu-se la tendinţa consumatorilor şi a companiilor de a-şi ajusta obiceiurile, anticipând preţuri mai ridicate, transmite Reuters.

Odată ce se stabileşte psihologia inflaţionistă, consumatorii îşi anticipează cheltuielile, astfel încât „să bată” creşterea preţurilor, în timp ce firmele încep să majoreze propriile lor preţuri, aşteptând costuri mai ridicate, ambele comportamente perpetuând inflaţia, scrie Agerpres.

„Avem acum rate extrem de ridicate ale inflaţiei şi cu siguranţă am putea fi într-o lume în care psihologia inflaţionistă ia amploare”, a declarat Lane, la cina anuală a Societăţii Economiştilor Profesionişti din Marea Britanie.

Potrivit unei estimări Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,1% în luna mai 2022, de la un nivel de 7,4% în aprilie. Este o vorba despre un nivel al inflaţiei de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.

Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică. Cifra anunţată de Eurostat depăşeşte estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 7,7% în mai.

Şi în luna mai, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans de 39,2%, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 7,5%.

În încercarea de a ţine sub control inflaţia, atât preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, cât şi economistul şef al BCE, Philip Lane, au lăsat să se înţeleagă că instituţia de la Frankfurt va majora dobânda de bază, cel mai probabil cu câte 25 de puncte de bază, la reuniunile de politică monetară din lunile iulie şi septembrie.

Însă, acum există oficiali de la BCE şi economişti care se întreabă dacă aceste majorări vor fi suficiente, mai ales având în vedere că inflaţia de bază nu dă semne de încetinire.

Când vine vorba de dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, având în vedere că multe dintre acestea au început să majoreze dobânzile încă de anul trecut. Dobânda la depozite practicată de BCE este de minus 0,5%, ceea ce înseamnă că băncile comerciale plătesc pentru privilegiul de a plasa lichidităţi la banca centrală, iar dobânda de refinanţare este la nivelul zero.

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.