Recenzorii vin acasă! Autoritățile se apucă de numărat moldovenii să vadă câți au mai rămas

14 Iul. 2022, 15:51
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
14 Iul. 2022, 15:51 // Slider //  bani.md

În Republica Moldova va fi instituit un cadru general permanent de reglementare pentru recensămintele populației și locuințelor, excluzând vidul legislativ existent. Deputații au aprobat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, un proiect de lege  care stabilește instituirea unor norme generale, ce vor fi valabile pentru toate numărătorile oficiale viitoare. Acest lucru va permite eficientizarea organizării și desfășurării recensămintelor, reducând resursele administrative și bugetare necesare.

”Proiectul de lege are drept scop crearea cadrului legal necesar pentru realizarea viitoarelor recensăminte ale populației și locuințelor în Republica Moldova, dar și excluderea vidului legislativ, având în vedere că ultimul recensământ a fost realizat în anul 2014, fiind reglementat prin lege dedicată, al cărei efect de reglementare s-a consumat în anul 2014”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Documentul se referă și la procesul de planificare, colectare, prelucrare, evaluare și diseminare a datelor despre persoane și locuințele acestora, precum și la producerea indicatorilor statistici de recensământ.

Potrivit Biroului Național de Statistică, următorul recensământ se planifică a fi desfășurat în Republica Moldova în anul 2024. Bugetul total estimativ al acestuia este estimat la 329,2 milioane lei, inclusiv circa 36,8 milioane lei pentru modulul agricol.

Proiectul prevede că următoarele recensăminte să fie realizate la intervale regulate de timp de cel puțin o dată la 10 ani. Scopul acestora va fi de a oferi informații de interes public despre populație și locuințe – necesare pentru elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor. Organizarea și desfășurarea recensămintelor anterioare era reglementată prin adoptarea unor acte normative specifice fiecărui recensământ.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

 

21 Iul. 2026, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Iul. 2026, 16:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat licitația pentru construcția a 5,2 kilometri de trotuare pietonale în șapte localități din raioanele Briceni, Drochia, Ocnița, Șoldănești, Ialoveni, Nisporeni și UTA Găgăuzia. Valoarea estimată a contractelor este de 9 565 998 de lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că, raportat la lungimea totală a sectoarelor incluse în proiect, investiția ajunge la aproximativ 1 840 de lei pentru fiecare metru liniar de trotuar.

Lucrările sunt împărțite în două loturi. Primul, în valoare de 6,16 milioane de lei, include trotuare în orașele Briceni, Drochia și Otaci, precum și în satul Răspopeni din raionul Șoldănești. Cel de-al doilea lot, estimat la 3,41 milioane de lei, vizează localitățile Suruceni din raionul Ialoveni, Vulcănești din raionul Nisporeni și municipiul Ceadîr-Lunga.

Cele mai ample lucrări sunt prevăzute în Otaci, unde va fi amenajat un trotuar de aproximativ 1,5 kilometri, și în Drochia, unde va fi construit un sector de circa 1,37 kilometri. Alte trotuare vor fi construite în Briceni, Răspopeni, Suruceni, Vulcănești și Ceadîr-Lunga, cu lungimi cuprinse între câteva sute de metri și aproape 700 de metri.

Potrivit caietelor de sarcini, proiectele nu presupun doar pavarea trotuarelor. Constructorii vor demola porțiunile deteriorate de asfalt și bordurile existente, vor efectua săpături și vor transporta materialele rezultate, după care vor executa fundația din piatră spartă și vor monta borduri noi din beton. Trotuarele vor fi pavate cu dale din beton de 6 centimetri grosime, iar în apropierea acestora vor fi amenajate accese către instituțiile de interes public și vor fi consolidate zonele verzi.

Documentația mai prevede lucrări suplimentare în anumite localități. La Răspopeni va fi amenajată o alveolă pentru stația de transport public, cu platformă asfaltată și lucrări de consolidare a terenului, iar la Ceadîr-Lunga vor fi executate și șanțuri pentru evacuarea apelor pluviale, pe lângă reconstrucția trotuarului.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 11 august 2026, ora 10:00, urmând ca după desemnarea câștigătorilor să înceapă lucrările pe sectoarele incluse în proiect.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!