Moldova se teme de o invazie a lui Putin. Avansul trupelor Moscovei în sud-vestul Ucrainei pune pe jar Chișinăul

25 Iul. 2022, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iul. 2022, 17:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova se teme că Rusia ar putea declanșa o invazie militară în contextul în care operațiunile sale militare se extind sud-vestul Ucrainei. Există temerea că pe măsură ce trupele militare rusești se apropie de Transnistria, situația se va tensiona și în Moldova. Premierul Moldovei, Natalia Gavriliță a arătat că țara sa a ales calea pro-europeană, candidatura la UE este o victorie foarte mare pentru cetățenii săi.

Oficialii de la Chișinău iau în considerare o posibilă invaziei rusească în Moldova, în condițiile în care operațiunile militare ale Moscovei par să se extindă în sud-vestul Ucrainei. Aceștia își exprimă temerile că situația se va tensiona și în Republica Moldova pe măsură ce forțele Moscovei se vor apropia de Transnistria unde este cantonată o garnizoană rusească. Premierul din Republica Moldova, Natalia Gavriliță și-a exprimat îngrijorarea cu privire la un posibil atac al Rusiei pe teritoriul țării sale.

„Suntem îngrijoraţi, desigur, acesta este un risc, deocamdată este un scenariu ipotetic, dar dacă operaţiunile militare se deplasează mai departe spre sud-vestul Ucrainei şi spre Odesa, atunci sigur că suntem foarte îngrijoraţi, mai ales ţinând cont de faptul că sunt trupe pe teritoriul regiunii secesioniste Transnistria. Facem tot posibilul pentru a menţine pacea şi stabilitatea şi pentru a ne asigura că luptele nu escaladează”, a declarat premierul Republicii Moldova.

Natalia Gavriliță a precizat că situația este dificilă nu doar pentru Republica Moldova ci și pentru celelalte state mici aflate în vecinătatea Rusiei. În opinia sa, dacă un stat precum Rusia poate lansa un război pentru anexarea unor teritorii fără nici un respect față de ordinea internațională, atunci nimeni nu este în siguranță.

Premierul moldovean a precizat că Republica Moldova a avut o istorie tumultoasă într-o regiune complicată. Ea a precizat că țara a făcut parte atât din imperiul țarist, cât și din România, dar și din Uniunea Sovietică.

„Actuala situaţie este foarte dificilă nu doar pentru Moldova, ci şi pentru orice stat mic, pentru orice ţară care se bazează pe ordinea internaţională axată pe reguli; dacă o ţară poate lansa un război pentru anexarea de teritorii, fără niciun respect faţă de ordinea internaţională, atunci, din acest punct de vedere, nu este nimeni în siguranţă şi cred că numeroase ţări sunt îngrijorate”, a subliniat Gavriliţă.

„Republica Moldova a avut o istorie tumultoasă, într-o regiune complicată, nu doar că a fost parte a Uniunii Sovietice, a făcut parte şi din România în perioada dintre Primul şi al II-lea Război Mondial, majoritatea populaţiei este vorbitoare de limbă română, dar avem şi ucraineni, ruşi, bulgari şi găgăuzi, o minoritate vorbitoare de turcă”, a arătat Natalia Gavriliţă.

După ultimele alegeri, însă, oamenii au ales în mod masiv calea pro-europeană, iar obținerea statului de candidat la UE a reprezentat o victorie importantă. Situația din zonă s-a complicat, însă, din nou, după invazia declanșată de Rusia în Ucraina.

„La ultimele alegeri, oamenii au votat masiv pentru o majoritate proeuropeană, pentru un parcurs al instituţiilor democratice, pentru combaterea corupţiei, asigurarea respectării drepturilor omului şi, desigur, pentru eforturile de integrare europeană. Deci, obținerea statutului de candidat pentru integrarea europeană a fost o victorie semnificativă pentru Moldova, una pe care oamenii au aşteptat-o mult timp, dar este foarte nefericit că se întâmplă într-un astfel de context complicat în regiune şi în vremuri atât de oribile pentru Ucraina”, a continuat premierul de la Chișinău într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

12 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pregătește modificarea modului de calculare a tarifelor pentru distribuția gazelor naturale, după ce a constatat că actualul mecanism permite includerea în facturile consumatorilor a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe companii care aparțin aceluiași proprietar. Autoritatea propune eliminarea recuperării repetate a acestor costuri, măsură care ar putea contribui la reducerea facturilor pentru populație și agenții economici.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în Republica Moldova activează 18 operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale, dintre care 12 sunt afiliați companiei Moldovagaz. Aceștia deservesc aproape 97% dintre consumatorii racordați la rețelele de distribuție.

ANRE explică faptul că, în prezent, veniturile reglementate ale operatorilor sunt calculate separat, inclusiv prin luarea în considerare a propriilor cheltuieli administrative. Ulterior, aceste costuri sunt agregate și recuperate prin tariful uniform de distribuție.

„Includerea integrală în veniturile reglementate a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe întreprinderi care aparțin aceluiași fondator, conduce la transferarea asupra consumatorilor a costurilor aferente menținerii unor structuri administrative paralele”, se arată în documentul ANRE.

Autoritatea consideră că recunoașterea acestor cheltuieli în tarif, fără justificarea necesității și eficienței lor, generează costuri suplimentare care contribuie la majorarea tarifului uniform pentru distribuția gazelor naturale.

Noua metodologie ar urma să permită recunoașterea cheltuielilor administrative comune o singură dată, în costurile unui singur operator desemnat de proprietar, pe o perioadă de cinci ani.

Măsura vizează inclusiv cheltuielile pentru conducerea executivă, consilierea managementului, contabilitate, resurse umane, asistență juridică, audit, servicii IT, secretariat, securitate internă și administrarea imobilelor.

În cazul în care proprietarul nu desemnează operatorul care va prelua aceste costuri în calculul tarifar, ANRE va selecta compania cu cea mai mare cifră de afaceri din anul precedent.

Instituția susține că noul mecanism va stimula centralizarea funcțiilor administrative comune și va împiedica includerea în tarife a unor cheltuieli care nu sunt indispensabile activității de distribuție.

„Consumatorii finali care achită prețuri la gazele naturale în componența cărora sunt tarifele pentru serviciul de distribuție vor beneficia de reduceri ale facturilor la gaze naturale”, se menționează în nota de fundamentare.

În prezent, tariful uniform pentru distribuția gazelor naturale către consumatorii racordați la rețelele de presiune joasă este de 4.974 de lei pentru o mie de metri cubi, echivalentul a 4,974 lei pentru un metru cub. Pentru rețelele de presiune medie, tariful constituie 1.463 de lei pentru o mie de metri cubi, iar pentru cele de presiune înaltă – 395 de lei.

Documentul nu prezintă însă o estimare a economiilor care ar putea rezulta din eliminarea cheltuielilor administrative paralele și nici o reducere concretă a tarifelor.