Instrumentul financiar care a înarmat pe ascuns regimul nazist al lui Hitler

Tratatul de la Versailles, semnat de către marile puteri în 1919, a făcut ca Germania să-și asume vina pentru declanșarea Primului Război Mondial, a obligat-o să plătească reparații de război, a limitat activele militare ale statului ( 100 000 infanteria și 15 000 flota), precum și a impus diverse limite economice, provocând fenomenul hiperinflației în țară. Ca idee, prețul unei pâini în vara anului 1923 era de 430 miliarde unități monetare (Deutsche Mark).

Odată ajunși la putere, naziștii în frunte cu Adolf Hitler au abordat politica de reînarmare a statului german, împotriva prevederilor Ttratatului de la Versailles, considerat umilitor pentru Germania. Exact în acel moment, naziștii aveau nevoie de o modalitate de a finanța reînarmarea fără a lăsa urme vizibile.
Problema cea mare consta în limita legală a ratei dobânzii de 4,5%. Un deficit public mare, vizibil, ar fi atras atenția marilor puteri asupra încălcării termenilor Tratatului.

Soluția a venit din partea conducătorului Băncii Centrale Germane (Reichsbank) – Hjalmar Schacht. Acesta a înființat societatea cu răspundere limitată Metallurgische Forschungsgesellschaft, sau mai pe scurt MEFO. Obligațiunile emise de companie, numite mai târziu chitanțe MEFO serveau drept metodă de plată, care putea fi convertită în valută la cererea deținătorului.

Firma respectivă era o companie-fantomă, a cărei scop a fost să emită aceste obligațiuni ca plată producătorilor de armament din industria grea. Chitanțele MEFO au fost emise cu o durată de maturitate de șase luni inițial, dar cu posibilitatea de a fi prelungite pe o perioadă nedeterminată. Pentru a atrage și mai mult investitorii, facturile MEFO aveau o dobândă anuală de 4%, care era mai mare decât cea obligațiunilor emise de stat.

În scopul de a exclude riscul ca obligațiunile MEFO să fie schimbate pe valuta națională (Reichsmarks), ceea ce ar duce la inflație, perioada de maturitate a continuat să fie prelungită până când perioada efectivă a devenit de cinci ani până în 1939.

În consecință, chitanțele MEFO au permis Reich-ului german să aibă un deficit mai mare decât ar fi fost capabil să aibă în mod normal. Astfel, guvernul german și-a reumflat economia, ceea ce a culminat cu eventuala reînarmare. Pentru a sublinia rolul acestui instrument financiar în dezvoltarea industriei grele a Germaniei naziste, mai jos sunt ilustrate câteva tabele care oferă o imagine comparativă de ansamblu a evoluției indicatorilor relevanți.

De exemplu, în ceea ce ține de producția de avioane, Germania a devenit al doilea cel mai mare producător în anul 1939, conform datelor preluate din Overy, Air War.

În 1938, Germania Nazistă ocupa al treilea loc ca pondere și aport în industria mondială

Iar în 1937 potențialul său relativ de război era depășit doar de Statele Unite ale Americii.

Tabele preluate din Hillman ,,Comparative Strengh of the Powers”

Artur Sandrosean

#Hitler #titluri #plati

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Un mic magazin de arme din Arizona a reușit mai întâi să obțină, iar apoi să rateze complet, un contract uriaș de 1 miliard de dolari cu Ucraina, scrie The Financial Times. Povestea firmei OTL Firearms, relatată de publicația britanică, ilustrează una dintre cele mai bizare și costisitoare erori din lanțurile de aprovizionare cu armament pentru Kiev.

Potrivit sursei, la scurt timp după declanșarea războiului în 2022, compania OTL Firearms — un mic retailer local dintr-un centru comercial prăfuit de la periferia orașului Tucson — a semnat un contract secret cu o agenție militară ucraineană. Acordul prevedea livrarea unei cantități uriașe de rachete și muniții de tip sovietic, în valoare totală de aproximativ un miliard de dolari, sumă comparabilă cu bugetul anual de apărare al Estoniei din acea perioadă.

În realitate, însă, firma nu avea nici experiență în exporturi militare, nici depozite logistice sau capacitate de a gestiona un contract guvernamental de asemenea amploare. Ucraina a transferat un avans de 17 milioane de euro, dar nu a primit nici măcar un glonț din partea fostului proprietar al OTL Firearms.

După un proces de arbitraj la Viena, un judecător federal din SUA a decis ca OTL să restituie întreaga sumă, cu dobânzi și cheltuieli de judecată, ceea ce a ridicat totalul la peste 20 de milioane de euro.

Între timp, compania și-a încetat activitatea vizibilă la adresa din Tucson și nu mai răspunde la solicitări, notează Financial Times, subliniind că cazul a devenit un exemplu al haosului și vulnerabilităților din rețelele globale de aprovizionare cu armament destinate Ucrainei.