Profit din licoarea lui Bacchus! Peste 4 milioane de euro a înregistrat vinăria Purcari

29 Aug. 2022, 15:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Aug. 2022, 15:48 // Actual //  bani.md

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a înregistrat în primul semestru un profit net de 20,877 milioane lei (4,3 milioane de euro), în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce veniturile au sporit cu 16%, la 123,88 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare publicate, luni, pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În primul semestru din 2021, Purcari Wineries înregistrase un profit net de 20,37 milioane lei şi venituri de 106,53 milioane lei.

„În al doilea trimestru (T2), creşterea veniturilor a accelerat la 19%. Grupul a înregistrat o performanţă puternică inclusiv la capitolul profitabilitate, marja EBITDA şi a Profitului Net pentru S1 2022 ajungând la 31% şi respectiv 17%, astfel demonstrând rezilienţă la presiunile inflaţioniste. Performanţa puternică a mărcii noastre emblematice – Purcari, dar şi a brandy-ului nostru premium – Bardar, a continuat tendinţa de premiumizare a portofoliului nostru, semnalând o cerere solidă a consumatorilor în pofida temerilor de recesiune de pe pieţele pe care activăm”, se menţionează în comunicat.

Printre realizările importante ale trimestrului precedent se numără lansarea unui parc fotovoltaic, care asigură circa 15% din consumul de energie electrică al Vinăriei Purcari, precum şi implementarea, tot la Purcari, a unui sistem de irigare capilară de ultimă generaţie, acoperind circa 300 ha de podgorii. Ambele proiecte sunt o dovadă a angajamentelor noastre faţă de mediu, dar şi o investiţie în construirea unei platforme solide pentru o creştere durabilă în viitor.

„Rezultatele demonstrate sunt o ilustrare bună la cât de rezilientă este afacerea noastră, în special într-o perioadă de presiuni economice şi inflaţioniste. Oamenii continuă să aprecieze vinurile noastre ca pe un lux accesibil. Multe dintre vinurile noastre se regăsesc în top 1% la nivel global pe platforma Vivino şi totuşi costă o fracţiune din preţurile unor Chateau-uri sau Case de renume. Vinurile cu adevărat remarcabile nu trebuie să fie excesiv de scumpe, iar consumatorii noştri au învăţat să aprecieze aceasta. Vom continua să muncim din greu pentru a ne delecta consumatorii în continuare”, a afirmat Victor Bostan, Director General.

Conform sursei citate, în România s-a înregistrat o creştere de 7% a veniturilor, în primul semestru, accelerând vânzările începând cu luna iunie. Totodată, s-a înregistrat un randament bun pentru marca românească – Crama Ceptura.

„Purcari a beneficiat de performanţă puternică a seriei Nocturne, destinată exclusiv pentru HoReCa. Creştere foarte puternică pentru Bardar, extindere pe conturile cheie, deşi de la o bază mai mică”, se precizează în comunicat.

De asemenea, în Moldova s-a înregistrat un avans de 44% în primul trimestru, “demonstrând o recuperare impresionantă post-Covid”.

„Toate mărcile au înregistrat o performanţă puternică, atât ca volum, cât şi ca valoare”, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, în Polonia, creşterea a fost de 10% în primul semestru.

„Orientarea către segmentul premium a dat roade, vânzările Purcari dublându-se de la an la an. Livrările către Lidl nu au fost încă reluate”, conform reprezentanţilor companiei.

Totodată, în Asia s-a înregistrat o creştere de 30% a vânzărilor, toate mărcile demonstrând un randament bun.

„Condiţiile comerciale şi logistice rămân în continuare dificile. Continuăm livrările prin portul Constanţa din România (vs. Odesa, anterior)”, se mai spune în comunicat.

Totodată, în Ucraina, vânzările au fost reluate în al doilea trimestru, cu plată în avans 100%.

„Vânzările din S1 2022 au scăzut de 3,5 ori faţă de perioada similară a anului trecut. Menţinem echipa locală, deoarece continuăm să credem în potenţialul pieţei ucrainene”, se mai spune în comunicat.

05 Oct. 2026, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Oct. 2026, 15:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană deblochează încă 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, iar finanțarea pusă la dispoziția țării prin Planul de Creștere ajunge la 661 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut la Bruxelles de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, care a subliniat că menținerea ritmului reformelor este „imperativă”. Banii vor susține investiții în drumuri, energie, apă și canalizare, sănătate și educație.

Noua tranșă a fost anunțată după cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Finanțarea vine după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă în primul semestru al anului. Potrivit autorităților, Moldova a realizat aproximativ 95% din măsurile prevăzute pentru această perioadă în Agenda de Reformă.

Reformele vizează dezvoltarea sectorului privat, reziliența și guvernanța economică, coeziunea socială și piața muncii, energia, tranziția verde și buna guvernanță.

Kaja Kallas a evidențiat apropierea Moldovei de piața unică europeană, inclusiv prin aderarea la sistemul european de plăți și extinderea beneficiilor de roaming. Aprecierea progreselor a fost însoțită de un mesaj privind continuarea reformelor.

„Moldova a făcut pași importanți înainte, iar reformele avansează într-un ritm alert, totuși, menținerea acestui ritm al reformelor este imperativă”, a declarat șefa diplomației europene.

Premierul Vasile Tofan a afirmat că finanțarea europeană trebuie să aducă schimbări pe care oamenii să le vadă în propriile localități și familii.

„Acești bani ne ajută să finanțăm investiții în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Dar, în cele din urmă, cifrele contează dacă oamenii pot vedea rezultatele. Întrebarea importantă este ce înseamnă toate acestea pentru oameni: ce se schimbă în localitatea în care trăiesc, în afacerea pe care o conduc, în viața familiei lor”, a declarat șeful Guvernului.

Tofan a subliniat că sprijinul UE nu poate înlocui responsabilitatea instituțiilor moldovenești de a implementa proiectele și de a simplifica procedurile.

„Bruxelles-ul ne poate oferi acces la piață, finanțare, expertiză și sprijin politic. Dar Bruxelles-ul nu poate face instituțiile noastre să funcționeze mai bine. Nu poate executa proiectele în locul nostru. Nu poate simplifica procedurile noastre. Această parte a muncii trebuie făcută la Chișinău”, a afirmat premierul.

Autoritățile își mențin obiectivul de a finaliza lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și de a pregăti Moldova pentru aderare până în 2030. După deschiderea, în această vară, a clusterelor „Elemente fundamentale” și „Relații externe”, Guvernul lucrează pentru deschiderea celor rămase. Planul de Creștere pentru Moldova a fost anunțat de Comisia Europeană în octombrie 2024 și prevede un sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027.