Instrumentul prin care UE vrea să stopeze propaganda rusă și să-i ajute pe oameni să recunoască știrile false

25 Oct. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Oct. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

Cetăţenii europeni au la dispoziţie începând de luni un nou instrument educaţional, lansat de Comisia Europeană, pentru a recunoaşte ştirile false, inclusiv propaganda rusă despre războiul din Ucraina, relatează DPA.

Dezinformarea rusă despre invazia din Ucraina a încercat „să creeze confuzie şi să distragă atenţia de la agresiunea şi crimele de război ale Rusiei”, se arată într-un comunicat de presă al CE.

Această dezinformare este „manipulatoare şi este realizată într-un mod intenţionat şi coordonat” pentru a submina procesul democratic, afirmă serviciul diplomatic al Comisiei Europene.

Noul instrument, care se numeşte ‘Învaţă’ şi este disponibil pe site-ul EUvsdisinfo.eu, explică tacticile de dezinformare din interiorul sistemului media al Kremlinului.
Cei care accesează site-ul primesc instrucţiuni despre cum să identifice dezinformarea, iar prin quiz-uri şi jocuri învaţă cum să nu răspândească mai departe informaţii false.

EUvsdisinfo.eu a fost lansat în 2015 pentru a ajuta UE să identifice şi să monitorizeze campaniile de manipulare ale Rusiei care au ca ţintă blocul comunitar şi pentru a educa publicul în legătură cu felul în care ar trebuie să reacţioneze.

UE consideră dezinformarea ca o „provocare politică şi de securitate tot mai mare”, iar în ultimele luni a depus multe eforturi pentru a contracara discursul Kremlinului despre sancţiunile europene împotriva Rusiei.
Propaganda Kremlinului susţine că sancţiunile economice ale UE asupra exporturilor ruseşti au dus la creşterea preţurilor la alimente la nivel global.

Ca reacţie, UE a subliniat în mod repetat excepţiile din multiplele pachete de sancţiuni pentru bunurile şi produsele agricole ruseşti.
Kremlinul susţine de asemenea că acordul intermediat de UE pentru a permite exporturilor de cereale să părăsească porturile ucrainene după o blocadă navală rusească nu a ajuns la ţările care aveau cea mai mare nevoie, o acuzaţie respinsă de UE.

05 Oct. 2026, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Oct. 2026, 15:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană deblochează încă 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, iar finanțarea pusă la dispoziția țării prin Planul de Creștere ajunge la 661 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut la Bruxelles de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, care a subliniat că menținerea ritmului reformelor este „imperativă”. Banii vor susține investiții în drumuri, energie, apă și canalizare, sănătate și educație.

Noua tranșă a fost anunțată după cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Finanțarea vine după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă în primul semestru al anului. Potrivit autorităților, Moldova a realizat aproximativ 95% din măsurile prevăzute pentru această perioadă în Agenda de Reformă.

Reformele vizează dezvoltarea sectorului privat, reziliența și guvernanța economică, coeziunea socială și piața muncii, energia, tranziția verde și buna guvernanță.

Kaja Kallas a evidențiat apropierea Moldovei de piața unică europeană, inclusiv prin aderarea la sistemul european de plăți și extinderea beneficiilor de roaming. Aprecierea progreselor a fost însoțită de un mesaj privind continuarea reformelor.

„Moldova a făcut pași importanți înainte, iar reformele avansează într-un ritm alert, totuși, menținerea acestui ritm al reformelor este imperativă”, a declarat șefa diplomației europene.

Premierul Vasile Tofan a afirmat că finanțarea europeană trebuie să aducă schimbări pe care oamenii să le vadă în propriile localități și familii.

„Acești bani ne ajută să finanțăm investiții în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Dar, în cele din urmă, cifrele contează dacă oamenii pot vedea rezultatele. Întrebarea importantă este ce înseamnă toate acestea pentru oameni: ce se schimbă în localitatea în care trăiesc, în afacerea pe care o conduc, în viața familiei lor”, a declarat șeful Guvernului.

Tofan a subliniat că sprijinul UE nu poate înlocui responsabilitatea instituțiilor moldovenești de a implementa proiectele și de a simplifica procedurile.

„Bruxelles-ul ne poate oferi acces la piață, finanțare, expertiză și sprijin politic. Dar Bruxelles-ul nu poate face instituțiile noastre să funcționeze mai bine. Nu poate executa proiectele în locul nostru. Nu poate simplifica procedurile noastre. Această parte a muncii trebuie făcută la Chișinău”, a afirmat premierul.

Autoritățile își mențin obiectivul de a finaliza lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și de a pregăti Moldova pentru aderare până în 2030. După deschiderea, în această vară, a clusterelor „Elemente fundamentale” și „Relații externe”, Guvernul lucrează pentru deschiderea celor rămase. Planul de Creștere pentru Moldova a fost anunțat de Comisia Europeană în octombrie 2024 și prevede un sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027.