Iarna istoric de caldă se transformă în salvarea Europei în alimentarea cu gaze. Depozitele sunt pline-ochi

15 Ian. 2023, 16:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Ian. 2023, 16:39 // Actual //  bani.md

Pe 9 ianuarie, gradul de umplere pentru depozitele cu gaze la nivel european era de 83%, nivel istoric în contextul în care în aceeaşi zi a anului trecut gradul de umplere era de numai 50%. Cu o iarnă neobişnuit de caldă şi cu scăderea masivă a consumului în unele cazuri, cum este şi cel al industriei din România, Europa pare acum salvată de ceea ce putea fi o iarnă foarte complicată în absenţa gazului rusesc.

„Europa a evitat la limită o apocalipsă energetică în iarna aceasta, spun economiştii şi oficialii, datorită unei ierni neobişnuit de calde şi eforturilor de a găsi surse alternative de gaze după ce Rusia a tăiat cea mai mare parte a livrărilor sale către continent“, scriu jurnaliştii de la AP News.

Recordurile de tempe­ratură au fost spulberate anul acesta în cel puţin 11 sta­te printre care se nu­mă­ră Cehia, Franţa, Olanda, Polonia şi Elveţia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!