VIDEO O navă ucraineană plină cu mazăre a eșuat în Bosfor

16 Ian. 2023, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Ian. 2023, 10:43 // Actual //  bani.md

Cargobotul MKK 1, care se deplasa din Ucraina spre un port din Turcia şi transporta mazăre, a eşuat luni în Strâmtoarea Bosfor din Istanbul, iar traficul a fost suspendat, relatează Reuters.

Nava, înregistrată sub pavilion Palau, a eşuat luni dimineaţă la Acarburnu, la capătul nordic al strâmtorii, în timp ce se îndrepta spre sud.

Mai multe remorchere au fost trimise pentru a oferi asistenţă navei.

Imaginile transmise de televiziune arată cum partea din faţă a navei, care transporta 13.000 de tone de mazăre, este înţepenită în apropierea coastei de pe partea asiatică a Bosforului.

Nu au fost raportate pagube sau avarii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.