Elon Musk a demarat o bătălie judiciară împotriva unui mic start-up spaniol

16 Ian. 2023, 11:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
16 Ian. 2023, 11:21 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Magnatul american Elon Musk, proprietar al reţelei de socializare Twitter, a demarat o bătălie juridică împotriva micului start-up (companie digitală emergentă) spaniol Tuio, care se ocupă cu asigurarea locuinţelor pe Internet, relatează agenţia EFE.

Twitter consideră că înregistrarea comercială a mărcii spaniole cu acest nume generează confuzie cu „tuit”, versiunea spaniolă a termenului englez „tweet” (mesaje publicate pe Twitter).

Conflictul a fost declanşat la Oficiul de Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene (EUIPO), cu sediul în Alicante (estul Spaniei).

Pe 6 iulie 2022, responsabilii Tuio au formulat o solicitare pentru a-şi rezerva utilizarea acestei denumiri în sectorul asigurărilor şi al platformelor tehnologice în cadrul pieţei formate de cele 27 de state membre ale UE.

Pe 28 octombrie, Twitter Incorporation a înaintat un recurs, considerând că posibila marcă Tuio se aseamănă foarte mult celei deja protejate „tuit” şi că ar putea produce confuzie clienţilor.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Însă, din partea asiguratorului digital spaniol, cu sediul la Madrid, s-a argumentat în faţa EUIPO că cele două mărci sunt distincte şi că este un „nonsens” presupunerea că ar putea fi confundate, mai ales că funcţionează în segmente economice diferite.

Tuio a început să vândă asigurări în octombrie 2021 şi în prezent are circa 10.000 de clienţi în toată Spania.

Codirectorul executiv al Tuio, Juan Francisco Garcia Fernandez, a explicat, pentru EFE, că se negociază cu avocaţii Twitter pentru a se încerca evitarea ajungerii la tribunal şi că, în acest sens, compania s-a oferit să limiteze la domeniul asigurărilor protecţia mărcii în cadrul platformelor tehnologice.

Deja a avut loc o primă „apropiere” şi cele două părţi au solicitat EUIPO o extindere a termenului pentru a analiza motivaţiile şi a ajunge la un posibil acord, care ar trebui să se producă înainte de noiembrie 2024.

Fondatorii Tuio consideră curios faptul că gigantul tehnologic american „s-a fixat pe ei”, în condiţiile în care marca lor împarte cu „tuit” doar rădăcina cuvântului şi mizează pe „rezolvare amiabilă”.

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.