VIDEO O navă ucraineană plină cu mazăre a eșuat în Bosfor

16 Ian. 2023, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Ian. 2023, 10:43 // Actual //  bani.md

Cargobotul MKK 1, care se deplasa din Ucraina spre un port din Turcia şi transporta mazăre, a eşuat luni în Strâmtoarea Bosfor din Istanbul, iar traficul a fost suspendat, relatează Reuters.

Nava, înregistrată sub pavilion Palau, a eşuat luni dimineaţă la Acarburnu, la capătul nordic al strâmtorii, în timp ce se îndrepta spre sud.

Mai multe remorchere au fost trimise pentru a oferi asistenţă navei.

Imaginile transmise de televiziune arată cum partea din faţă a navei, care transporta 13.000 de tone de mazăre, este înţepenită în apropierea coastei de pe partea asiatică a Bosforului.

Nu au fost raportate pagube sau avarii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Apr. 2026, 15:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Apr. 2026, 15:48 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Guvernul Republica Moldova pregătește alocarea a aproape 16 milioane de lei pentru majorarea capitalului la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în cadrul unui proiect de hotărâre care vizează onorarea angajamentelor internaționale asumate de stat.

Potrivit documentului, suma de 15,95 milioane lei (echivalentul a 806 mii euro) reprezintă a doua tranșă dintr-un angajament total de circa 4,03 milioane euro, pe care Moldova s-a obligat să-l achite în cinci rate anuale, până în 2029.

Decizia vine în contextul majorării capitalului BERD cu 4 miliarde de euro la nivel global, proces în care Republica Moldova participă pentru a-și menține cota de vot de 0,101% în cadrul instituției financiare internaționale.

Datele din proiect arată că BERD rămâne unul dintre cei mai importanți finanțatori ai economiei moldovenești, cu 179 de proiecte în valoare totală de 2,45 miliarde euro, dintre care 69 sunt active, însumând peste 1,3 miliarde euro. Fondurile sunt direcționate către sectoare-cheie precum infrastructura, energia, sistemul financiar și agribusiness.

Guvernul subliniază că plata trebuie efectuată până la 30 aprilie 2026, iar întârzierea ar putea afecta credibilitatea țării și respectarea angajamentelor externe. De altfel, autoritățile au respins extinderea proiectului pentru alte instituții financiare, invocând lipsa de timp și necesitatea respectării termenelor stricte.

Executivul mizează pe faptul că participarea la majorarea capitalului BERD va consolida relațiile cu instituția și va facilita accesul la finanțare pentru economie, în special pentru sectorul privat, care deja beneficiază de o parte importantă din investițiile băncii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM