Euro a prins putere în fața dolarului

23 Ian. 2023, 13:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Ian. 2023, 13:08 // Actual //  bani.md

Euro s-a apreciat luni faţă de dolar, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni, în urma informaţiilor privind majorarea dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, care contrastează cu estimările analiştilor privind o politică monetară mai puţin agresivă a Rezervei Federale a SUA (Fed), transmite Reuters.

Luni dimineaţă, moneda unică europeană se tranzacţiona la 1,0903 dolari, fiind în grafic pentru a depăşi nivelul de 1,0936 dolari din aprilie 2022.

Banca Centrală Europeană ar urma să majoreze ratele dobânzilor în zona euro cu 50 de puncte de bază atât în februarie cât şi în martie, şi va continua procesul în următoarele luni, a afirmat Klaas Knot, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, într-un interviu acordat duminică postului de televiziune WNL din Ţările de Jos. „Ne aşteptăm la majorarea dobânzilor cu 0,5% în februarie şi în martie, şi ne aşteptăm la mai multe majorări în mai şi în iunie”, a declarat Knot.

Un sondaj realizat de Reuters arată că şi analiştii previzionează o creştere a dobânzii de 50 de puncte de bază la viitoarele reuniuni de politică monetară ale BCE, iar rata dobânzii la depozite ar urma să ajungă până la finalul anului la 3,25%.

În 14 decembrie, Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat cu 50 de puncte de bază rata dobânzii, la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%. Acum, analiştii nu se mai aşteaptă la o creştere a dobânzii de 50 de puncte de bază la reuniunea Rezervei Federale a SUA din februarie, după atenuarea temerilor privind inflaţia şi scăderea preţului gazelor.

Rata anuală a inflaţiei în SUA a continuat să scadă în luna decembrie 2022, pentru a şasea lună consecutivă, până la 6,5%, de la 7,1% în noiembrie, potrivit datelor publicate recent de Departamentul Muncii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Mai 2026, 16:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Mai 2026, 16:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Lucrările la podul peste Prut de la Ungheni au ajuns la aproape 50%, iar construcția intră acum într-o nouă etapă de execuție. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță că primul lot de tablier metalic, elementul care va susține partea carosabilă a podului, a ajuns pe șantierul de pe malul Republicii Moldova.

În următoarea perioadă, pe șantier vor fi aduse și alte patru tronsoane de tablier metalic, transportate în cadrul a zece curse.

Potrivit autorităților, pe ambele maluri ale Prutului au fost deja finalizate lucrările de forare a piloților, precum și construcția culeelor și a pilelor podului. În același timp, pe partea română a început montarea tablierului.

Podul peste Prut de la Ungheni va avea o lungime de 261 de metri și va asigura conexiunea Republicii Moldova la Autostrada Unirii A8 și la rețeaua europeană de transport.

Deschiderea circulației pe noul pod este planificată pentru toamna acestui an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!