Toți ochii sunt pe Moldova! Maia Sandu: La începutul războiului eram cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei

23 Feb. 2023, 15:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Feb. 2023, 15:40 // Actual //  bani.md

La începutul războiului Moldova era cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei. Acum suntem mai pregătiți. Consolidăm capacitatea de apărare, avem surse noi de energie, pe care ne putem baza, am crescut exporturile către Uniunea Europeană, suntem mai rezistenți și mai puternici, a declarat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova aflată într-o vizită la București.

„În domeniul economic, România rămâne principala piață de desfacere pentru produsele moldovenești – aici vin aproape 30% din exporturile noastre. Știu că mai avem spațiu de creștere și vom fi și mai prezenți pe piața românească. Cine gustă merele, strugurii, prunele noastre le duce mereu dorul. Vrem să atragem mai multe investiții românești în Republica Moldova. La Forumul economic de ieri, la Chișinău, au participat mai bine de 250 potențiali investitori din România”, a punctat Maia Sandu.

Președintele a spus că va continua implementarea proiectelor comune de infrastructură și de interconectare energetică. Vom întări securitatea noastră energetică și nimeni nu va putea șantaja cetățenii noștri cu închiderea gazului.

„Lucrăm intens la renovarea podurilor existente și la construcția de noi poduri rutiere și feroviare. Astfel, vom spori integrarea noastră economică cu România și cu întreg spațiul european. În domeniul educațional, vom promova parteneriatele academice între școlile și universitățile din țările noastre. Un proiect important unde mizăm pe sprijinul României este studierea limbii române în comunitățile etnice din Republica Moldova și în diasporă”, a mai spus Sandu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

23 Sept. 2026, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 17:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Operatorii de transport rutier din Republica Moldova care vor să efectueze curse internaționale de mărfuri în 2027 pot începe să depună cererile pentru obținerea autorizațiilor multilaterale CEMT. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că procesul de repartizare a autorizațiilor pentru anul viitor a fost lansat.

Agenția le atrage atenția operatorilor de transport că toate cerințele trebuie respectate întocmai. O cerere care nu îndeplinește condițiile stabilite nu va fi validată și nu va putea participa la repartizarea autorizațiilor CEMT pentru 2027.

Autorizația CEMT este, în esență, documentul care le permite transportatorilor să facă transport internațional de mărfuri în statele participante la sistem. Cu ajutorul acesteia, o companie de transport poate efectua curse peste hotare în condițiile stabilite de regulile CEMT.

CEMT vine de la Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport, iar sistemul este gestionat în prezent prin Forul Internațional de Transport (ITF). Pentru transportatori, aceste autorizații sunt importante deoarece facilitează accesul la transporturile internaționale și reduc necesitatea obținerii unor autorizații separate pentru fiecare cursă, acolo unde regulile CEMT permit acest lucru.

Un alt element important este că, din 1 ianuarie 2026, autorizațiile CEMT au intrat în era digitală. Documentele pe hârtie sunt înlocuite treptat de Sistemul Digital CEMT, accesibil prin platforme web și mobile.

În Republica Moldova, procesul este gestionat electronic prin sistemul informațional „e-Autorizație transport”, administrat de ANTA.