O fabrică de aluminiu din Europa se închide. Criza energetică a lovit sectorul

10 Mart. 2023, 15:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
10 Mart. 2023, 15:30 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Încă o fabrică de aluminiu din Europa îşi închide porţile, o nouă dovadă a pagubelor provocate de o criză energetică ce a lovit sectorul industrial european şi a diminuat livrările de materii prime vitale, transmite Bloomberg.

Firma Speira Gmbh a anunţat că a decis să închidă fabrica de aluminiu de la Rheinwork (Germania) în cursul acestui an, din cauza provocărilor de pe piaţa energetică.

Aluminiul este unul dintre metalele a cărui producţie necesită un mare consum de energie şi capacităţile europene de producţie a aluminiului s-au redus cu peste jumătate de la debutul crizei energetice. Multe fabrici de aluminiu şi-au redus producţia în timp ce altele, precum uzina pe care grupul norvegian Norsk Hydro ASA o are în Slovacia şi cea a grupului Alcoa Corp. de la San Ciprian (Spania), au încetat complet producţia.

La fel ca şi acele fabrici, topitoria Speira din Germania va fi plasată într-un program de mentenanţă pe termen lung şi ar putea fi redeschisă dacă datele economice se vor îmbunătăţi, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Însă, repornirea unei fabrici de aluminiu este un proces lent şi costisitor şi unele fabrici de aluminiu din Europa care au fost închise cu prilejul crizelor precedente nu au mai fost repornite niciodată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Apr. 2026, 15:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Apr. 2026, 15:59 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldova a importat în luna aprilie, în total, peste 64 de mii de tone de carburanți, potrivit datelor Ministerului Energiei.

Din acest volum, 26 208 tone sunt benzină, iar 38 769 de tone – motorină.

Cele mai mari cantități au intrat prin Portul Internațional Liber Giurgiulești, cu 3 079 de tone de benzină și 18 840 de tone de motorină, și prin postul vamal Leușeni, unde au fost importate 22 837 de tone de benzină și 19 929 de tone de motorină. Prin postul vamal Ungheni (feroviar) au mai fost aduse 292 de tone de benzină.

În același timp, stocurile existente sunt suficiente pentru a acoperi consumul pe termen scurt: aproximativ 20 de zile pentru benzină, 17 zile pentru gaz petrolier lichefiat (GPL) și 11 zile pentru motorină.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!