Autorii împotriva pirateriei! Asociațiile de profil își rezerva dreptul de sancționare a difuzorilor

04 Apr. 2023, 10:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Apr. 2023, 10:45 // Actual //  bani.md

Mai multe asociații a drepturilor de autor anunță că își rezervă dreptul să sancționeze radiodifuzorii, operatorii de cablu, barurile și restaurantele în condițiile în care legea drepturilor de autor este nefuncțională, iar autorii operelor nu-și pot încasa onorariile.

„Luând în considerație situația creată la expirarea a trei luni din anul 2023, și anume, nefuncționalitatea Legii noi nr. 230/2022, exprimată prin pirateria totală a domeniului dreptului de autor și a drepturilor conexe, fapt ce duce la încălcarea directă a drepturilor și lipsa colectărilor remunerației cuvenite titularilor de drepturi”, se arată în declarația asociațiilor de profil.

Având în vedere că situația creată este responsabilitatea directă a AGEPI, deoarece implementarea Legii nr. 230/2022 este atribuția nemijlocită a AGEPI;

Prin prezenta, aducem la cunoștință că începând cu data de 10 aprilie 2023, titularii de drepturi, membri ai AN «COPYRIGHT», ANPFI și ANPCI întru apărarea drepturilor încălcate vor întreprinde toate măsurile necesare pentru constatarea încălcărilor și înaintarea acțiunilor în instanța de judecată pentru încasarea prejudiciului.

Asociația Obștească Asociația Națională „Copyright” /AN «COPYRIGHT»/,

Asociația Obștească „Asociația Națională a Producătorilor de Fonograme și Interpreți” /ANPFI/,

Asociația Obștească „Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale” /ANPCI/.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 16:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 16:28 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile carburanților au crescut puternic în mai multe țări europene, însă diferențele dintre state sunt uriașe. În timp ce în unele țări un litru de benzină costă mai puțin de 1,5 euro, în altele prețul trece de 2,5 euro, potrivit unei analize publicate de Blick, pe baza datelor Touring Club Suisse (TCS).

Cea mai ieftină benzină dintre cele 19 țări analizate se găsește în Kosovo, unde un litru de benzină 95 costă aproximativ 1,39 euro, iar motorina – circa 1,59 euro. Croația urmează cu aproximativ 1,68 euro pentru benzină și 1,80 euro pentru motorină. Suedia este o altă surpriză, cu un preț de aproximativ 1,54 euro pentru benzină și 1,92 euro pentru motorină.

În România prețurile sunt mai mici decât în multe dintre statele din vestul Europei. Datele TCS indică aproximativ 1,82 euro pentru un litru de benzină și 1,92 euro pentru motorină.

La polul opus se află Danemarca, unde benzina costă aproximativ 2,55 euro litrul, iar motorina ajunge la 2,65 euro. În Olanda, prețurile sunt de circa 2,49 euro pentru benzină și 2,47 euro pentru motorină. Germania are un preț de aproximativ 2,31 euro pentru benzină și 2,33 euro pentru motorină.

Franța și Elveția se numără, de asemenea, printre țările cu prețuri ridicate. Potrivit datelor TCS, benzina ajunge în Franța la aproximativ 2,05 euro, iar motorina la circa 2,17 euro. În Elveția, benzina costă aproximativ 2,28 euro, iar motorina ajunge la circa 2,62 euro litrul.

În cazul Spaniei, un litru de benzină costă aproximativ 1,68 euro, iar motorina – 1,78 euro. Analiza Blick arată că diferențele dintre țări sunt influențate inclusiv de politica fiscală, Spania aplicând reduceri fiscale pentru carburanți.

Astfel, între Kosovo, unde benzina costă aproximativ 1,39 euro litrul, și Danemarca, unde ajunge la 2,55 euro, diferența este de peste 1,1 euro pentru fiecare litru. La un rezervor de 50 de litri, diferența poate ajunge la aproape 60 de euro.

În acest clasament nu se regăsește și Republica Moldova, însă prețurile de la noi pot fi puse în oglindă cu cele europene. Pentru 23 septembrie, ANRE a stabilit un preț maxim de 34,04 lei pentru un litru de benzină A95 ( 1,69 euro) și de 36,63 lei pentru un litru de motorină (1,82 euro), ceea ce plasează Moldova printre țările europene cu prețuri mai ridicate la carburanți, dar nu în zona celor mai scumpe piețe din Europa.