Oligarhii lui Putin din Moldova rămân fără averi. Decizia intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al UE

28 Mai 2023, 09:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Mai 2023, 09:20 // Actual //  bani.md

Săptămâna viitoare va fi aprobată decizia Uniunii Europene privind sancționarea oligarhilor moldoveni și ruși prin blocarea bunurilor lor de pe teritoriul UE. Declarația aparține europarlamentarului român, Vlad Gheorghe. Potrivit oficialului european, decizia va produce efecte imediat după publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, iar cei vizați sunt Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc și afaceristul rus, Igor Ceaika.

Potrivit europarlamentarului român, decizia privind aplicarea sancțiunilor pentru cei cinci politicieni și oameni de afaceri din Republica Moldova și Rusia a fost aprobată, deocamdată, la nivelul ambasadorilor statelor membre, care pregătesc decizia oficială a Uniunii Europene ce va fi luată miercuri.

„Decizia este una extrem de importantă și pentru Republica Moldova, și pentru Uniunea Europeană. Suntem parteneri în acest demers, pentru că oligarhii lui Putin nu fac rău doar cetățenilor moldoveni, ci tuturor europenilor. Sancționarea înseamnă urmărirea tuturor bunurilor, fie că sunt bani sau bunuri de orice altă natură, pe care le vom bloca pentru ca ei să nu mai poată să le folosească împotriva cetățenilor moldoveni și europeni. A avut loc oficializarea acestor sancțiuni, iar decizia formală va fi emisă miercuri, exact înaintea Summit-ului care va avea loc în Republica Moldova la 1 iunie, ulterior va avea loc și publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii Europene. De atunci sancțiunile vor începe să producă efecte”, a spus europarlamentarul Vlad Gheorghe în cadrul unui interviu la Radio Moldova.

Potrivit oficialului european, bunurile persoanelor sancționate, care se află pe numele unor persoane terțe vor fi de asemenea blocate, fiind interzisă vinderea lor.

„Sunt cinci persoane, dar menționez că este doar începutul. E vorba de Șor, Plahotniuc, Tauber, Cavcaliuc și Ceaika. Dar odată ce am pornit acest mecanism care se aplică pentru prima dată pentru cei din Republica Moldova, lista poate fi extinsă. Primul pas este să se blocheze tot ce e pe numele respectivelor persoane, iar al doilea pas este blocarea bunurilor care nu sunt direct ale lor, dar care sunt ale unor persoane de care cei sancționați se folosesc pentru a-și ascunde proveniența bunurilor. Deci, există și acest al doilea pas, dacă se dovedește că există niște interpuși care dețin bunuri sau fonduri pe care le folosesc în interesul persoanelor sancționate, atunci și acele bunuri intră sub sancțiuni. Niciun bun nu mai poate fi înstrăinat”, a mai spus europarlamentarul român.

Potrivit europarlamentarului Vlad Gheorghe, valoarea bunurilor din Uniunea Europeană a celor cinci persoane supuse sancțiunilor este estimată la câteva sute de milioane de euro. Anterior, autoritățile Republicii Moldova au cerut Uniunii Europene sancționarea oligarhilor moldoveni certați cu legea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.