Moldovenii, printre liderii detașați la consum de alcool! Ce cantitate consumă

31 Mai 2023, 14:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Mai 2023, 14:12 // Actual //  bani.md

Băutul intens e definit în UE drept ingerarea echivalentului a cel puțin 60 de grame de etanol pur (echivalând cu aproximativ șase băuturi standard) într-o singură repriză. Republica Moldova e printre fruntașe în  Europa, potrivit unei statistici OMS preluate de Euronews Italia.

Astfel, aproape unul din cinci europeni (19%) afirmă că a avut în 2019 episoade de băut intens cel puțin o dată pe lună.

Cea mai mai mare proporție a adulților care participă la astfel de episoade măcar o dată pe lună se regăsește în Danemarca (38%), urmată de România (35%), Luxembourg (34%), Germania (30%) și Belgia (28%).

Interesant este că țări în care o parte semnificativă a populației bea zilnic, cum sunt Spania și Italia, se află la coada clasamentului băutului intens, cu 6%, respectiv 4%.

Statistica OMS arată că dintre cele zece țări din lume în care se bea cel mai mult, nouă sunt din UE. Dar există diferențe mari de la țară la țară.

Dacă ți se pare că europenii beau mult, bănuiala ta e corectă: în Europa se bea mai mult alcool decât oriunde altundeva. În Europa persoanele de peste 15 ani beau în medie câte 9,5 litri de alcool pur anual, echivalând cu 190 litri de bere, 80 de litri de vin sau 24 de litri de tărie.

Datele provin din raportul pe 2021 privind Europa întocmit de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Consumul total de alcool per capita a scăzut cu 2,5 litri (21%) în 2000-2019 în „Regiunea Europeană a OMS”, care cuprinde o zonă geografică vastă cu 53 de țări, inclusiv Rusia și foste state sovietice precum Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.