Peste 35 de miliarde de țigarete ilicite consumate în UE, anul trecut. Bugetul european ratează încasări semnificative

29 Iun. 2023, 14:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2023, 14:00 // Actual //  MD Bani

Consumul de țigarete ilicite continuă să crească în UE, relevă studiul KPMG pentru anul 2022. În total, au fost consumate 35.8 miliarde de țigarete, cu 0.7% mai mult comparativ cu anul 2021, cauzând guvernelor pierderi la bugetul de stat de 11.4 miliarde de euro, cu 8.5% mai mult decât în 2021. Creșterea pieței ilicite în UE este predominant cauzată de consumul produselor de tutun contrafăcute, notează MoldStreet.

Consumul de țigarete contrafăcute și de contrabandă este cel mai înalt în Franța, ajungând la 16.9 miliarde de țigarete ilicite, urmată de Ucraina, unde s-au consumat 7.4 miliarde de țigarete și de Marea Britanie, cu 5.9 miliarde de țigarete, arată studiul realizat independent de KPMG la solicitarea Philip Morris International.

Interviurile realizate de KPMG cu organele de drept relevă că producerea și distribuirea țigaretelor contrafăcute în interiorul granițelor UE este în creștere, în special, grupările criminale și-au orientat activitățile în statele UE cu cele mai mari taxe și prețuri, obținând profituri mai mari. În țări precum Belgia, Danemarca, Franța și Germania cresc capturile de țigări și raidurile asupra fabricilor clandestine de producere a țigaretelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În pofida creșterii consumului ilicit, studiul KPMG scoate în evidență că majoritatea statelor UE, 21 din 27, înregistrează o descreștere stabilă a volumului de țigarete ilicite. Cu excepția Franței, per general, consumul ilicit este în descreștere cu 7.5%, în mare parte datorită Greciei, Olandei, Portugaliei și României.

„Politicile efective, calendarele fiscale, sancțiuni descurajatoare și asigurarea aplicării legii, au permis mai multor state membre UE să înregistreze o descreștere a consumului de țigarete ilicite. Totodată, în alte state, cu regret, asistăm la schimbarea pieței legale către una condusă de rețele criminale. Acest lucru ne demonstrează eșecul majorării disproporționate a taxelor și a politicilor de reglementare, care nu cuprind toate riscurile. Raportul KPMG ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autoritățile de reglementare și factorii de decizie din UE, pentru a lua în considerare că milioane de consumatori continuă să fumeze mizând pe produsele de pe piața neagră”, a declarat Massimo Andolina, președintele regiunii europene a Philip Morris International.

Studiul KPMG a fost realizat în 32 de state europene, dintre care 27 sunt membre ale Uniunii Europene.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.