Economia Republicii Moldova, în criză! Exporturile s-au prăbușit cu peste 20% în șase luni

27 Iul. 2023, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iul. 2023, 16:48 // Actual //  bani.md

Economia Republicii Moldova este în recesiune, iar prognozele arată că până la sfârșitul acestui an va înregistra o creștere modestă de aproape 2%, arată estimările economiștilor. Or, datele Serviciului Vamal confirmă dificultatea în care s-a pomenit economia țării. Exporturile de mărfuri și produse s-au redus la 29 miliarde de lei, cu 22% mai puțin în șase luni ale anului față de perioada similară a anului precedent.

Volumul mărfurilor și produselor exportate s-a redus cu 28,4%, la 1,8 milioane de tone.

Datele Serviciului Vamal relevă că și importurile s-au comprimat, dar mai puțin cu 5,2%, la 72,5 miliarde de lei.

Pe plus au fost doar reexporturile urmare a războiului din Ucraina. Este vorba de 13 miliarde de lei sau cu 10,4% mai mult față de perioada similară a anului 2022.

Potrivit prognozelor FMI, economia Republicii Moldova va înregistra o creștere modestă în 2023 de 2%, iar în 2024 creșterea economică va fi de 4,3%. Conform previziunilor FMI, inflația medie anuală în Republica Moldova în 2023 va fi de 13,8%, iar în 2024 de 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Sept. 2026, 16:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tariful la gazele naturale din Republica Moldova ar putea crește cu aproximativ 6–7 lei pentru un metru cub, dacă prețurile de pe piețele europene se vor menține la nivelul actual, a declarat expertului energetic Sergiu Tofilat, la emisiunea Spațiu public de la Radio Moldova

Tofilat a explicat că prețul de achiziție al gazelor pentru Republica Moldova este legat direct de evoluția cotațiilor bursiere.

Potrivit acestuia, prețul pentru luna septembrie reflectă media cotațiilor din august, în timp ce evoluțiile de pe bursă din septembrie se vor regăsi în costurile de achiziție pentru luna octombrie.

Expertul atrage atenția că diferența dintre nivelul luat în calcul la ultima ajustare a tarifului și cotațiile actuale este deja semnificativă.

„Pe bursă, gazul a ajuns undeva la 82 de euro. Acum trei-patru săptămâni, când a fost revizuit tariful și a fost urcat la 20 de lei, în prognoză a fost luat prețul de 56–56,25 de euro. Pe bursă deja este 82, în mai puțin de o lună prețul a crescut semnificativ”, a declarat Tofilat.

În aceste condiții, spune expertul, dacă tariful ar fi recalculat acum, acesta ar putea fi mai mare cu aproximativ 6–7 lei.

„Aceasta înseamnă că, dacă am calcula tariful astăzi, ar fi vreo 6–7 lei în plus. Ca să vorbim mai simplu: se luptă Statele Unite cu Iranul și toată lumea plătește, inclusiv noi. Suntem un fel de victime colaterale”, a spus Tofilat.

În prezent tariful la gaz este de 20,30 lei metru cub și s-a majorat cu peste 40% de la începutul lunii septembrie.