Mai mulți moldoveni care și-au investit economiile în platforma TUX Moldova, acum suspendată, au mers revoltați la sediul de pe strada Andrei Doga din Chișinău.
Potrivit unui video publicat de jurnalistul Vadim Ungureanu, Antonina Samoil – una dintre persoanele vizate în scandal – a ieșit în fața celor nemulțumiți și a declarat: „Fix așa eu sunt în situație ca și voi. Fiecare din noi ne-am asumat când am intrat pe această platformă. Cineva v-a pus cuțitul la gât și v-a spus: Ștefan, dă banii? Haideți să vedem situația. Eu nu pot da un răspuns oficial, nu știu ce să spun”.
Sursa video: Ungureanu 112
Conform informațiilor publicate pe canalul Ungureanu 112, în spatele piramidei financiare ar fi stat doi foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – soții Valentin și Antonina Samoil – împreună cu fiica fostului viceministru al MAI, Iurie Cheptonaru.
Valentin Samoil, ex-șef adjunct al Direcției nr. 2 Crimă Organizată din cadrul INI, a fost anterior condamnat la o amendă penală de 90.000 lei pentru trafic de influență, după ce și-a recunoscut vinovăția.
Surse apropiate investigației susțin că în plasa „escrocheriei TUX” au căzut chiar și angajați ai statului – polițiști, vameși și alți funcționari, care ar fi investit sume importante în valută străină.
Potrivit estimărilor, rulajul piramidei financiare TUX în Republica Moldova ar fi atins circa 48 milioane de euro, ceea ce face din acest caz unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din ultimii ani.
În dimineața zilei de de astăzi BANI.MD, în dimeanața zilei de astăzi a publicat o știre în care anunța că piramida financiară TUX a început să se destrame, după ce, în seara zilei de 7 octombrie, la ora 20:00, utilizatorii din Republica Moldova au primit un mesaj pe platformă: pentru a-și menține conturile active, sunt obligați să depună 100 USDT în 24 de ore. În caz contrar, sistemul amenința că le va bloca permanent accesul. O numărătoare inversă, afișată în aplicație, le sporea presiunea.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!