VIDEO Chișinăul Turistic: Descoperă istoria străzii Columna 15 și află prin ce se face deosebită

29 Iul. 2023, 09:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Iul. 2023, 09:58 // Actual //  bani.md

Din cele 186 de perimetre urbane care formează nucleul istoric al orașului Chișinău, fiecare adresă are o încărcătură istorică și arhitecturală. Ghidul Ion Ștefăniță vă face cunoștintă, astăzi, cu centrul târgului de altădată și anume strada Columna 115 din Capitală.

„Anume aici era toată mișcarea. Paralele cu strada de Aur, care astăzi este strada Alexandru cel Bun, era strada Nicolaevskaia. La sfîrșitul secolului al XIX-lea, s-a construit această clădire în două nivele, în care a activat o perioadă îndelungată un hotel, „Imperial”. În 1915, din informațiile din arhivă se vorbește despre funcționalitatea turistică a adresei cu destinația hotel. În perioada celui de-al doilea Război Mondial, inclusiv clădirea de pe strada Columna 115 a avut de suferit. Respectiv, în perioada postbelică, până în anul 1948 a fost reconstruită, dar cu o nouă funcționalitate. Clădirea dată a avut menire industrială, fiind o fabrică de încălțămintea cu denumirea Serghei Lazo”, povestește ghidul.

În continuare, vă invităm să vizionați interviul integral.

Proiect finanțat și implementat de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2023.

08 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 11:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciile funerare și întreprinderile care confecționează sicrie, coroane și alte articole funerare ar putea pierde scutirea de la plata taxei locale pentru unitățile comerciale și prestările de servicii. Modificarea este inclusă în proiectul de simplificare a legislației fiscale și vamale.

Documentul propune abrogarea literei g) din articolul 295 al Codului fiscal, care scutește în prezent de această taxă „serviciile funerare și serviciile de confecționare a sicrielor, coroanelor, florilor artificiale, ghirlandelor”.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, întreprinderile din industria funerară vor putea fi obligate să achite taxa locală pentru unitățile comerciale și de prestări servicii, în aceleași condiții ca alte categorii de afaceri.

Valoarea taxei nu este stabilită uniform la nivel național, ci este aprobată de fiecare autoritate publică locală. Prin urmare, povara fiscală pentru firmele funerare ar putea varia de la o localitate la alta.

Eliminarea scutirii ar putea majora cheltuielile firmelor din domeniu, însă proiectul nu stabilește că acestea vor fi transferate automat în prețurile achitate de familiile îndoliate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!