Vești bune pentru moldovenii care muncesc în străinătate! A fost prelungit termenul de import fără taxă al mașinilor

16 Oct. 2023, 14:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Oct. 2023, 14:26 // Actual //  bani.md

Serviciul Vamal anunță că scutirea de la plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care se întorc la domiciliu, conform Legii nr. 248/2022, a fost extinsă până la 1 octombrie 2025.

Potrivit acestei legi, cetățenilor moldoveni care revin în țară li se permite importul bunurilor personale și a unui vehicul fără achitarea drepturilor de import, cu condiția îndeplinirii următoarelor criterii:

  • deținerea cetățeniei Republicii Moldova;
  • vârsta minimă de 18 ani;
  • deținerea unui permis de ședere permanent sau provizoriu în afara teritoriului Republicii Moldova sau a oricărui alt document emis de autoritățile străine care atestă stabilirea cu traiul în statul respectiv;
  • prezentarea unor dovezi cu privire la achitarea taxelor și impozitelor în statul de reședință;
  • petrecerea a cel puțin 36 de luni în afara teritoriului Republicii Moldova în ultimele 48 de luni;
  • în cazul importului unui vehicul, deținerea unui permis de conducere valabil și emis pe numele solicitantului.

Scutirea de drepturi de import se acordă doar o singură dată și este condiționată de respectarea unor restricții privind comercializarea sau transferul posesiei vehiculului importat pentru o perioadă de 3 ani de la data importului.

De la intrarea în vigoare a Legii nr. 248/2022 la 1 octombrie 2022, 90 de cetățeni care au revenit în Republica Moldova au beneficiat de facilitățile fiscale și vamale prevăzute de această lege.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.