A.S.I.C.S., acord de colaborare cu MEC: contribuim cu 7,2 milioane de lei la dezvoltarea sportului

26 Ian. 2024, 09:44
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
26 Ian. 2024, 09:44 // Slider //  bani.md

Sportivii de performanță vor beneficia în acest an de suport calificat din partea unei echipe de medici de profil. Specialiștii îi vor însoți și la competiții internaționale, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Paris. Formarea echipei de medici sportivi a fost posibilă grație acordului de colaborare, semnat de ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, cu președintele de onoare al Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), Plamen Milanov.

Plamen Milanov, președinte de onoare al A.S.I.C.S.

„Acest acord presupune că Asociația A.S.I.C.S. va susține în continuare sportul moldovenesc. Documentul prevede cinci direcții de colaborare. Este vorba, pe lângă finanțarea echipei specializate de medici, despre acordarea de burse pentru 8 sportivi cu șanse de calificare la Jocurile Olimpice, achiziționarea a 300 de seturi de echipament pentru loturile naționale de seniori, suport financiar la modernizarea Liceului Sportiv Republican și reparații la Școala Republicană de Șah și Dame.”

Potrivit ministrului Dan Perciun, colaborarea cu A.S.I.C.S. va permite soluționarea mai multor probleme semnalate de sportivi și antrenori.

Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării

„Pentru prima dată, sportivii noștri vor merge cu o echipă de medici la Jocurile Olimpice și, de principiu, pot beneficia de servicii medicale. Avem cinci specialiști – maseuri, kinetoterapeuți, medici de profil, cu pregătire sportivă, care stau la dispoziția sportivilor noștri la Centrul Republican pentru Pregătirea Loturilor Olimpice. Asta este o noutate foarte bună, mult-așteptată. În toate discuțiile, întotdeauna a fost subliniată ca o problemă până acum.”

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a propus Asociației să ofere suport financiar pentru 8 sportivi cu potențial, care pe parcursul acestui an vor primi burse lunare de câte 12 mii de lei. Este vorba despre Serghei Marghiev (atletism), Andrei Chiriacov (box), Pavel Andrușca (MMA), Constantin Chirilov (lupte), Vasile Marcu (lupte), Artiom Livadari (MuayThai), Victor Sterpu (judo) și Mihail Latîșev (judo).

Bugetul total al activităților incluse în acordul de colaborare dintre MEC și A.S.I.C.S. este de 7,2 milioane de lei.

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.