Moldova poate cumpăra gaz rusesc, dacă va fi mai ieftin! Parlicov: Nu există o decizie politică la nivel de Parlament

29 Mart. 2024, 10:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Mart. 2024, 10:26 // Actual //  bani.md

Republica Moldova poate să achiziționeze gaz rusesc, în cazul în care acesta va fi mai ieftin decât alternativele disponibile pe piață, în condițiile în care nu s-a luat încă o decizie politică la nivel de Parlament pentru interdicția de a cumpără gaz rusesc. Respectiv toți lucrează după regulile pieței, a explicat ministrul Energiei Victor Parlicov în cadrul emisiunii de la Exclusiv TV.

Ministrul a explicat că, fără o astfel de decizie politică, piața va dicta prețurile, ceea ce ar obliga MoldovaGaz să cumpere gaz la cel mai mic preț disponibil. Anterior, situația era mai simplă, cu un singur contract cu Gazprom, însă acum există mai multe opțiuni, inclusiv contractul cu Gazprom și Energocom, care poate achiziționa gaz din surse diverse.

Parlicov a detaliat că instrumentul prin care se va efectua această achiziție este Bursa Română de Mărfuri, cu o subsidiară la Chișinău. El a menționat că, înainte de 1 mai, MoldovaGaz va trebui să plaseze o comandă cu un preț plafon estimat pentru luna următoare la BRM, iar apoi furnizorii disponibili pe piață vor concura pentru a oferi cele mai bune prețuri.

În cazul în care prețul oferit de alți furnizori este mai mic decât cel oferit de Gazprom, atunci Moldova va achiziționa de la aceștia, a explicat ministrul Energiei. Această abordare evidențiază eforturile țării de a beneficia de prețuri competitive pe piața gazului, în contextul unei strategii mai ample de diversificare a surselor de energie.

Republica Moldova a renunțat la gazul rusesc de la sfârșitul anului 2022 și s-a reorientat pe piețele din vest, după ce Gazporm a redus cantitatea livrată Chișinăului la 5,7 milioane metri cubi/zi. Întreaga cantitate de  metan a fost redirecționată către partea stângă a Nistrului în schimbul energiei electrice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Iun. 2026, 15:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Iun. 2026, 15:54 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova nu își poate permite să majoreze salariile și cheltuielile publice fără o bază fiscală solidă și fără o colectare mai eficientă a impozitelor, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Oficialul a susținut că dezvoltarea economică și nivelul de trai nu preced plata impozitelor, ci sunt rezultatul unui sistem fiscal funcțional și al investițiilor publice finanțate din veniturile colectate de stat.

„Statele nu au ajuns bogate și după asta au început să plătească impozite. Statele au învățat să colecteze impozite, să investească în infrastructură, educație și servicii publice, iar astfel s-au dezvoltat. Suntem la coda Europei la colectarea impozitelor și la nivelul statelor din Africa”, a declarat Gavriliță.

Ministrul a afirmat că Republica Moldova se confruntă în continuare cu un deficit bugetar mare, acumulat pe fondul unor perioade dificile din ultimii ani, când sprijinul acordat populației a crescut mai rapid decât economia.

Potrivit acestuia, majorările salariale nu pot fi susținute prin împrumuturi permanente.

„Pe datorie salarii nu putem să creștem. Asta înseamnă să transferăm povara pe umerii copiilor noștri. Nu putem continua să majorăm salariile fără să avem acoperire financiară”, a subliniat ministrul.

Andrian Gavriliță a apărat necesitatea eliminării unor facilități și scutiri fiscale. El a argumentat că veniturile suplimentare sunt necesare pentru finanțarea investițiilor și a cheltuielilor sociale.

În același timp, oficialul a susținut că cele mai mari pierderi fiscale nu provin de la persoanele cu venituri mici, ci din zonele unde există capacitate de plată, dar statul nu reușește să colecteze eficient impozitele.

„Cele mai mari ratări și pierderi nu vin de la oamenii săraci, care au un coș mic de consum. Se întâmplă acolo unde există capacitate de plată, însă statul nici măcar nu încearcă suficient să colecteze”, a declarat ministrul.

Ministerul Finanțelor a propus spre consultare politica fiscală pentru anul 2027. Printre principalele prevederi ale documentului se numără uniformizarea TVA la 20%, instituirea unei cote unice de contribuții de asigurări sociale (CNAS) de 21% pentru majoritatea salariaților din sectoarele public și privat,  profitul distribuit ar putea fi impozitat cu 15%, iar impozitul pe bunurile imobile și impozitul funciar, acestea urmând să fie stabilite între 0,1% și 1%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!