Fumigena CNA cu corupția la ANRE: Angajatul a fost scos de sub urmărire, iar dosarul clasat

12 Aug. 2024, 09:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Aug. 2024, 09:18 // Actual //  bani.md

Angajatul ANRE bănuit de corupție a fost scos de sub urmărire penală, iar dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, anunță ANRE.

ANRE susține că  a conlucrat pe deplin cu organele de drept pe parcursul anchetei, oferind acces la toate informațiile și documentele solicitate. Agenția subliniază atitudinea intolerantă față de orice formă de comportament ilicit, astfel de acțiuni fiind combătute pe toate căile legale.

„Investigațiile au demonstrat că angajatul ANRE nu a comis faptele de care era bănuit, iar comunicatul CNA din 24.05.2024, care a fost larg mediatizat, a creat o imagine falsă asupra acestuia, dar și a instituției în general. Din respect pentru adevăr și pentru a proteja integritatea profesională a angajaților, Agenția consideră necesar ca situația să fie clarificată public”, se mai arată în comunicatul agenției.

În data de 24 mai, un consultant de la ANRE este bănuit de corupție. Acesta ar fi acționat în interesul unui agent economic pentru a grăbi procesul de înregistrare a documentelor primare pentru obținerea unei licențe. Acesta ar fi exercitat influență asupra unor membri ai  comisiei ANRE, care la rândul lor urmau să faciliteze procesul de obținere în termeni proximi a licenței privind importul şi comercializarea de combustibil pe teritoriul Republicii Moldova, spunea CNA în dimineața ziliei de astăzi, 24 mai.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Oct. 2026, 11:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 11:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua, în perioada 4–6 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va participa la cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

În cadrul reuniunii vor fi discutate evoluțiile în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, progresele în implementare a reformelor, precum și cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate. Pe agendă se află, de asemenea, cooperarea economică și sectorială dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Reuniunea Consiliului de Asociere va fi urmată de o conferință de presă.

Agenda Premierului include și întrevederi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene Kaja Kallas, Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, Comisarul european pentru Afaceri Interne și Migrație, Magnus Brunner și Comisara europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, Maria Luís Albuquerque.

Premierul Vasile Tofan se va întâlni, de asemenea, cu Directorul general al DG ENEST, Gert Jan Koopman, și cu Prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever. Totodată, Șeful Executivului va participa la un eveniment public, dedicat Parcursului european al Republicii Moldova și va discuta cu reprezentanți ai mediului de afaceri belgian despre oportunitățile de cooperare economică și investiții.