Situație ingrată: Un constructor foarte bun poate câștiga dublu față de un universitar

15 Aug. 2024, 14:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Aug. 2024, 14:39 // Actual //  bani.md

Statul trebuie să-și schimbe atitudinea față de cercetare pentru a evita situațiile jenante când un profesor moldovean primește un salariu de zece ori mai mic în comparație cu un coleg din Europa. De această părere au fost invitații emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV, Aurelia Hanganu, directoarea generală a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, și Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei.

Potrivit lor, situația în care ajung savanții moldoveni este dictată de multe ori de limite impuse de anumite regulamente naționale care stabilesc plafonul de remunerare pentru cercetători. Astăzi salariul mediu brut în activități științifice depășește cu puțin salariul mediu brut de 13 170 de lei, iar un începător primește aproximativ opt mii de lei.

„Un constructor foarte bun poate câștiga dublu față de un universitar numai că efortul pe care îl depune o persoană ca să ajungă pe această poziție este mult mai mare în comparație cu efortul depus de un meseriaș bun în construcții sau bucătărie. A deveni cercetător înseamnă să dai bacul, să faci studii universitare, un master, un doctorat, să ai publicații, să ai idei. Abia după asta începe cariera academică. Asta înseamnă investiții, timp, efort, jertfe, sacrificii ca la un moment salariul tău să fie cât cel mediu pe economie. Mi se pare o situație foarte ingrată”, a menționat Viorel Bostan, rectorul UTM.

Aurelia Hanganu, directoarea generală a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, a afirmat că cercetarea în Republica Moldova este finanțată din bani publici și oportunități legate de programele europene de cercetare.

„Politica europeană presupune cel puțin trei la sută din Produsul Intern Brut pentru cercetare. Noi suntem la nivelul 0,28 din PIB. Cercetarea nu poate să existe fără o finanțare adecvată. Programele europene ne oferă o finanțare generoasă, doar că acolo este o competiție acerbă. Avem echipe bine pregătite, dar cu o infrastructură slabă. Cu toate acestea, nu suntem mai slabi, dar mai degrabă timizi în ceea ce privește excelența în cercetare”, a menționat Aurelia Hanganu.

La sfârșitul anului trecut, erau angajați în activități de cercetare-dezvoltare 3526 de salariați, cu aproape zece la sută mai puțin în comparație cu anul 2022. O treime din cercetători au depășit vârsta de 64 de ani, iar numărul celor mai tineri de 34 de ani este de aproximativ 12 la sută. Doar un procent din cercetător are vârsta sun 25 de ani.

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!