Avertismentul lui Tofilat: Moldova riscă să rămână fără gaz din cauza blocajului în conducerea Moldovagaz

17 Oct. 2024, 07:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2024, 07:33 // Actual //  Ursu Victor

Moldova se confruntă cu riscul real de a rămâne fără gaze naturale în sezonul de iarnă, după ce, de trei săptămâni, Moldovagaz funcționează fără o conducere oficială. Blocajul este cauzat de partea rusă, care întârzie numirea noilor membri ai Consiliului de Administrație, lăsând compania fără capacitatea de a lua decizii esențiale pentru achiziția gazului. În acest moment, singurul administrator interimar, fără mandat clar, figurează cu drept de semnătură în registrele publice, dar nu poate lua decizii importante.

Sergiu Tofilat, reprezentantul Moldovei în Consiliul de Observatori la Moldovagaz, a declarat că, potrivit statutului, deciziile trebuie aprobate de o majoritate de cel puțin șapte membri, însă acest lucru nu este posibil din cauza lipsei unei conduceri complete.

„Pe 25 septembrie a avut loc ședința Consiliului de Observatori, unde trebuia să alegem noua componență a administrației, inclusiv președintele. Am trimis buletinele de vot, dar partea rusă nu ne-a comunicat cum a votat”, a explicat Tofilat.

Pe 30 septembrie, a fost solicitat procesul-verbal al ședinței, document ce trebuia prezentat în termen de cinci zile, însă nici până astăzi nu a fost primit. „Reprezentanții Gazprom au încălcat deja regulamentul Consiliului de Observatori”, a adăugat Tofilat.

Blocajul actual împiedică Moldovagaz să achiziționeze gazele necesare pentru iarnă, ceea ce ar putea lăsa Moldova fără gaz în lunile critice de iarnă (ianuarie-aprilie). Tofilat a avertizat că, dacă nu se iau măsuri urgente, țara riscă o criză energetică majoră.

„Pentru a evita acest scenariu, trebuie să numim o administrare externă la Moldovagaz. Am trimis Parlamentului un proiect de lege în acest sens și este imperativ să fie înregistrat și inclus pe ordinea de zi la următoarea ședință”, a subliniat Tofilat.

Deocamdată Ministerul Energiei nu a comentat inițiativa lui Tofilat, dar și riscul ca Moldova să rămână fără gaz.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 17:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au prelungit până la 30 octombrie 2026 autorizația care permite companiei petroliere sârbe Naftna Industrija Srbije (NIS) să continue operațiunile în pofida sancțiunilor americane impuse din cauza participației ruse. Decizia Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) vine în timp ce Ungaria și Rusia încearcă să finalizeze transferul participației majoritare din NIS către grupul energetic MOL.

NIS este controlată în prezent majoritar de entități rusești. Gazprom Neft deține aproximativ 44,85%, iar încă 11,3% este deținut de o companie administrată de Gazprom Capital. Statul sârb are aproape 29,9% din acțiuni, iar restul aparține acționarilor minoritari și angajaților.

Derogarea este importantă pentru piața petrolieră a Serbiei, deoarece NIS operează singura rafinărie a țării, la Pančevo, și furnizează o mare parte din necesarul de produse petroliere al pieței interne. Potrivit Reuters, compania poate acoperi până la 80% din necesarul de petrol al Serbiei.

În paralel, continuă procesul de vânzare a participației ruse către compania ungară MOL. Cele două părți au ajuns la un acord privind achiziția pachetului de 56,15% din NIS, însă tranzacția mai are nevoie de aprobări, inclusiv din partea autorităților americane. Serbia și MOL au semnat deja un acord privind viitoarea guvernanță a companiei.

Potrivit autorităților sârbe, statul intenționează să-și majoreze ulterior participația cu încă 5 puncte procentuale, iar compania petrolieră din Emiratele Arabe Unite ADNOC ar putea deveni, de asemenea, partener în tranzacție.

NIS are aproximativ 13 500 de angajați și operează o rețea de peste 400 de benzinării în Serbia și în alte state din regiune. Rafinăria de la Pančevo este una dintre infrastructurile-cheie pentru aprovizionarea cu carburanți a Serbiei.