Ce resturi din industria alimentară exportă Republica Moldova. Turcia și România, principalele piețe

19 Oct. 2024, 07:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Oct. 2024, 07:16 // Actual //  Ursu Victor

În luna septembrie 2024, Republica Moldova a exportat peste 7 225 tone de produse din categoria „Resturi și deșeuri din industria alimentară; hrană preparată pentru animale”, acoperind o valoare totală de 26,2 milioane de lei. Principalele produse exportate au fost „Barda și deșeuri din fabricarea berii” și „Tărâțe de grâu”, care au reprezentat 91,6% din totalul exporturilor. În termeni valorici, produsele „Barda și deșeuri din fabricarea berii”, „Tărâțe de grâu” și „Șrot de soia” au acoperit 94,9% din valoarea exportului, potrivit analizei lui Iurie Rija, directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”.

În același timp, Moldova a importat peste 7 000 tone de produse din aceeași categorie, cu o valoare totală de 113 721 898 lei. Principalele produse importate au fost „Produse utilizate în hrănirea animalelor” (54,1%), „Șrot de soia” (28,1%) și „Hrană pentru câini sau pisici” (15%), reprezentând 97,1% din cantitatea totală importată.

„Un caz special îl reprezintă „Șrotul de soia”, din care au fost exportate 230 000 kg în valoare de 3 943 156 lei, la un preț mediu de 17,14 lei/kg. Totodată, s-au importat 1 965 680 kg de „Șrot de soia” în valoare de 19 447 735 lei, la un preț mediu de 10 lei/kg. Acesta a fost exportat în Elveția, Austria și Germania, în timp ce importurile au provenit din România și Ucraina, cu o diferență de 1 735 680 kg și 15 504 578 lei în favoarea importurilor”, a explicat Rija.

Pe parcursul lunii, 18 companii din Moldova au exportat aceste produse în 8 țări, cele mai importante destinații fiind Turcia (44,5%) și România (44,1%). De asemenea, 64 de companii au fost implicate în importul acestor produse din 23 de țări, cu Ucraina ca principal furnizor (60,2% din importuri), urmată de România (19,2%).

Liderul exporturilor a fost compania ANCOM-AGRO SRL, care a realizat exporturi de „Barda și deșeuri din fabricarea berii” în România, în valoare de 12 648 585 lei, reprezentând 44,5% din exportul total.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!