Activele oligarhilor ruși ar trebui folosite la reconstrucția Ucrainei

05 Iul. 2022, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iul. 2022, 10:04 // Actual //  bani.md

Premierul ucrainean, Denys Shmyhal, a declarat că reconstruirea țării sale devastate de război ar costa aproximativ 750 de miliarde de dolari.

Vorbind la deschiderea unei conferințe internaționale din Elveția, Shmyhal a spus că bunurile confiscate ale Rusiei și ale oligarhilor ruși ar trebui folosite pentru a ajuta la refacerea Ucrainei.

”Considerăm că sursa cheie de redresare ar trebui să fie bunurile confiscate ale Rusiei și ale oligarhilor ruși. Autoritățile ruse au declanșat acest război sângeros, au provocat această distrugere masivă și ar trebui să fie trași la răspundere pentru asta.”

Shmyhal a estimat că activele înghețate ale Rusiei se ridică la între 300 și 500 de miliarde de dolari.

Într-o intervenție video, Zelenski a spus că reconstrucția nu este ”sarcina locală a unei singure națiuni”, ci mai degrabă „o sarcină comună a întregii lumi democratice”.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.