Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar absorbi aproximativ 17% din bugetul comunitar

14 Dec. 2023, 05:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2023, 05:07 // Actual //  bani.md

Costurile financiare ale unei aderări a Ucrainei la UE pentru actualul buget multianual al blocului comunitare până anul 2027 ar fi cuprinse între 130 de miliarde şi 190 de miliarde de euro, adică până la 17% din bugetul UE ar trebui alocat Ucrainei ca ţară beneficiară netă de fonduri europene, potrivit unei cercetări efectuate de Institutul Economic German (IW) şi publicate luni de agenţia EFE, citată de Agerpres.

Conform acestei estimări, între 70 şi 90 de miliarde de euro ar corespunde subvenţiilor agricole pentru Ucraina şi între 50 şi 90 de miliarde de euro politicii de coeziune menită să atenueze decalajele de dezvoltare în interiorul UE.

„Având în vedere volumul acestor sume, UE ar trebui să fie dispusă să se reformeze. Numai aşa ar putea fi credibilă decizia politică de a lega mai strâns, mai ales Ucraina, cu perspectiva de aderare. Acest lucru este valabil atât la nivel instituţional, cât şi la nivel fiscal”, se arată în studiul realizat de Institutul Economic German (IW).

Acesta subliniază că o aderare a Ucrainei la UE va necesita „o reorganizare a bugetului UE” pentru alocarea resurselor financiare necesare şi sugerează de exemplu limitarea acordării fondurilor de coeziune numai către ţările cele mai sărace ale blocului comunitar. În lipsa unei asemenea realocări a fondurilor europene, alternativa ar fi suplimentarea contribuţiilor la bugetul UE, cu condiţia ca statele contributoare nete să fie de acord.

Cele 27 de state membre ale UE vor decide la Consiliul European de săptămâna aceasta dacă aprobă recomandarea Comisiei Europene de lansare a negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, decizie care necesită unanimitatea, ameninţată însă de opoziţia premierului ungar Viktor Orban.

„Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare”, a afirmat Orban într-un interviu publicat vineri de săptămânalul francez Le Point. Premierul ungar a mai estimat că, dacă Ucraina aderă la UE, atunci Franţa, de exemplu, va trebui să plătească în fiecare an „peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.