Adio, compensații? 17 sate riscă să piardă ajutorul pentru lumină și gaze

09 Aug. 2026, 11:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Aug. 2026, 11:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Proiectul de lege cu privire la politica fiscală reduce drastic numărul localităților care beneficiază de compensarea diferenței dintre tarifele la energia electrică și gazele naturale aprobate de ANRE și cele aplicate de administrația de la Tiraspol. Dacă documentul va fi adoptat în forma actuală, lista beneficiarilor va scădea de la 23 la numai șase sate.

În prezent, de compensații beneficiază locuitorii mai multor sate din raioanele Dubăsari, Căușeni și Anenii Noi, afectate de consecințele conflictului transnistrean. Noua redacție păstrează în program doar localitățile Cocieri, Pîrîta, Coșnița, Doroțcaia și Molovata Nouă, situate în stânga Nistrului, precum și Varnița din raionul Anenii Noi.

Astfel, din schemă ar urma să fie eliminate toate cele opt localități beneficiare din raionul Căușeni: Chircăiești, Copanca, Fârlădeni, Grădinița, Hagimus, Leuntea, Plop-Știubei și Valea Verde.

În raionul Anenii Noi, compensația ar urma să dispară pentru locuitorii din Calfa, Delacău, Gura Bâcului, Hârbovăț, Puhăceni, Roșcani, Speia, Șerpeni și Telița. Singura localitate din raion care rămâne în program este Varnița.

În total, 17 sate dispar din lista beneficiarilor, iar numărul localităților acoperite de mecanism se reduce de aproape patru ori.

Compensațiile sunt acordate nominal și reprezintă diferența dintre tarifele la energia electrică și gazele naturale aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și tarifele stabilite de administrația de la Tiraspol.

Textul proiectului nu explică motivele pentru care cele 17 localități sunt eliminate din schemă și nici dacă locuitorilor acestora le va fi propus un alt mecanism de sprijin.

În cazul adoptării, modificarea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, odată cu majoritatea prevederilor noii politici fiscale și vamale. Până la votarea documentului de către Parlament, lista localităților poate fi însă modificată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.