AIPA începe plata despăgubirilor pentru secetă: cea mai mare sumă depășește 4 milioane de lei

10 Aug. 2026, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Aug. 2026, 10:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a început procesul de achitare a ajutoarelor financiare destinate fermierilor afectați de secetă și arșiță puternică în anul 2025, la culturile de porumb și floarea-soarelui.

Cererile pentru sprijin au fost recepționate în perioada 25 mai – 22 iunie 2026. În total, agricultorii au depus 345 de cereri, dintre care 333 au fost aprobate, pentru o suprafață totală eligibilă de 34 668,30 hectare.

Având în vedere fondurile disponibile, în valoare totală de 50 de milioane de lei, cuantumul sprijinului financiar a fost stabilit la 1 442,24 lei pentru fiecare hectar eligibil.

Potrivit ordinului AIPA, printre beneficiarii care primesc cele mai mari sume se numără SRL Agrotera Sud, cu peste 4,02 milioane de lei, SRL Global Farming International, cu circa 1,37 milioane de lei, și SRL Cioburciu-Agro, cu peste 1,02 milioane de lei. Alte plăți importante sunt de 924,6 mii de lei pentru SRL Focaro Agro și 906,1 mii de lei pentru CAP Slobozia Hănesei.

Fondurile sunt acordate din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, în cadrul măsurii de sprijin aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 240/2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.