Aproape o mie de moldoveni au reclamat băncile și companiile financiare. Peste 4 milioane de lei au fost recuperate

28 Iun. 2026, 09:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
28 Iun. 2026, 09:54 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Aproape o mie de persoane au depus anul trecut reclamații la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), cele mai multe fiind legate de credite și depozite bancare. Potrivit raportului de activitate al instituției pentru anul 2025, intervențiile autorității au dus la recuperarea sau anularea unor sume de peste patru milioane de lei în favoarea consumatorilor.

În total, CNPF a înregistrat 914 petiții pe parcursul anului trecut. Dintre acestea, 532 au vizat sectorul creditelor și depozitelor, 159 au fost legate de asigurări, iar 107 au vizat serviciile de plată și schimb valutar.

În urma examinării sesizărilor, în sectorul creditării au fost restituite sau anulate creanțe în valoare de aproximativ 3,4 milioane de lei. Totodată, în domeniul asigurărilor, consumatorii au primit despăgubiri suplimentare de circa 877 de mii de lei, iar utilizatorii serviciilor de plată și schimb valutar au recuperat peste 218 mii de lei.

Pe lângă soluționarea petițiilor, Comisia Națională a Pieței Financiare a oferit consultanță telefonică pentru peste 3.300 de solicitări și a desfășurat campanii de informare privind educația financiară, drepturile consumatorilor și prevenirea fraudelor.

15 Iul. 2026, 17:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Iul. 2026, 17:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Agricultorii au de încasat aproape 1,9 miliarde de lei din subvențiile restante, însă autoritățile nu pot spune când vor fi efectuate plățile. Situația a fost discutată pe 15 iulie în cadrul Comisiei parlamentare pentru controlul finanțelor publice, care a examinat raportul Curții de Conturi privind gestionarea resurselor financiare din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) în anii 2023-2024.

Directoarea adjunctă a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Diana Coșalîc, a declarat că restanțele vizează dosarele de subvenționare depuse în anul 2025 și includ aproximativ 500 de milioane de lei pentru plățile complementare și circa 1,4 miliarde de lei pentru subvențiile post-investiții.

„Am înaintat solicitări către Ministerul Finanțelor pentru identificarea unor surse financiare suplimentare, însă la această etapă nu putem comunica termene exacte în care aceste plăți vor putea fi onorate. Guvernul își va onora obligațiunile pentru toate dosarele eligibile și implementate corect”, a declarat Diana Coșalîc. Potrivit acesteia, toate restanțele aferente anilor 2023 și 2024 au fost achitate integral.

Raportul Curții de Conturi arată însă că problemele sunt mai profunde decât lipsa fondurilor. Auditorii au constatat că mecanismul actual de acordare a subvențiilor permite asumarea unor angajamente fără acoperire financiară, deoarece apelurile pentru depunerea dosarelor sunt lansate fără a fi corelate cu resursele disponibile. În perioada 2023–2024 au fost depuse aproape 15 800 de dosare de subvenționare, dintre care peste 15 300 au fost declarate eligibile, în valoare de aproximativ 3,45 miliarde de lei, de peste patru ori mai mult decât fondurile disponibile.

Auditul mai relevă că majoritatea dosarelor post-investiții au fost procesate cu întârziere. Din cele 22 de dosare verificate, în 19 cazuri termenul legal de 60 de zile a fost depășit, durata examinării variind între 87 și 385 de zile lucrătoare. Curtea de Conturi pune întârzierile pe seama deficitului de personal din cadrul AIPA, unde sunt ocupate doar 93 din cele 160 de funcții aprobate, instituția având un deficit de 67 de angajați.

Auditorii au identificat și cazuri de dublă finanțare. Unii fermieri au beneficiat simultan de granturi oferite prin ODA și IFAD și de subvenții acordate de AIPA pentru aceleași investiții, astfel încât finanțarea din bani publici a acoperit între 46% și 80% din valoarea bunurilor. Într-un caz, sprijinul financiar a depășit chiar costul bunului achiziționat cu 37 000 de lei. Curtea de Conturi explică situația prin lipsa unui acord actualizat de schimb de informații între instituțiile implicate.

De asemenea, recuperarea subvențiilor utilizate necorespunzător rămâne redusă. Din 14,3 milioane de lei calculați spre recuperare în perioada 2022–2025, au fost încasați doar 2,1 milioane de lei, adică 14,3% din total, ceea ce, potrivit Curții de Conturi, indică un risc ridicat ca o parte din fondurile publice să nu mai poată fi recuperate.