Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon

12 Feb. 2021, 14:29
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Realitatea.md
12 Feb. 2021, 14:29 // Bănci şi Finanţe //  Realitatea.md

Deputații vor depune jurământul în fața plenului Parlamentului. Legislativul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, un proiect de modificare a Legii despre statutul deputatului în Parlament, în prima lectură, inițiativă, care a venit de la Președinție, pe când șef al statului era Igor Dodon.

Potrivit proiectului, jurământul va fi depus după validarea mandatului de deputat de către Curtea Constituțională. Textul jurământului este prevăzut în Constituția Republicii Moldova.

Proiectul de lege propus vine să armonizeze cadrul normativ în domeniu și să asigure uniformitatea procedurilor în partea ce ține de respectarea cerințelor privind depunerea jurământului de către persoanele care exercită funcții de demnitate publică, în special, cele care au obținut acest mandat în mod direct în urma alegerilor, a căror legalitate a fost confirmată de Curtea Constituțională.

Această procedură va contribui la valorificarea principiilor fundamentale de exercitare a funcției de demnitate publică, și anume a principiilor legalității, liberului consimțământ, transparenței, exemplului personal, responsabilității și loialității deputatului în exercitarea mandatului obținut.

Precizăm că, proiectul de lege a fost prezentat în plenul Legislativului de către deputatul PSRM, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea, deși ar fi trebuit să fie prezentat de către reprezentanții Președinției, însă aceștia nu s-au prezentat la ședință.

Realitatea Live

01 Ian. 2026, 13:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
01 Ian. 2026, 13:43 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat existența unei practici comerciale înșelătoare la o unitate de schimb valutar a BC „Victoriabank” SA, în urma unui control inopinat privind respectarea obligațiilor de informare corectă a consumatorilor.

Constatările au stat la baza unei Hotărâri din 11 noiembrie 2025, care a fost menținută de Consiliul de Administrație al CNPF în ședința din 30 decembrie 2025, după respingerea cererii prealabile depuse de bancă. Controlul a vizat modul de afișare a cursurilor de schimb valutar pe panourile de reclamă.

Potrivit CNPF, pentru valuta românească (RON), cursurile de cumpărare și vânzare erau afișate fără separarea clară a numărului întreg de zecimale, spre deosebire de celelalte valute, situație calificată drept omisiune înșelătoare, susceptibilă de a induce în eroare consumatorii.

Autoritatea subliniază că remedierea ulterioară a neconformității și lipsa unui impact major nu înlătură răspunderea pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor, motiv pentru care măsurile dispuse au fost menținute.

 În perioada 18–24 septembrie 2025, CNPF a efectuat controale inopinate la 48 de unități de schimb valutar din mai multe raioane și municipii ale țării, depistând abateri la șapte unități, inclusiv neconcordanțe între cursurile afișate și cele aplicate, precum și lipsa delimitării clare a zecimalelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII