Audi şi Porsche ar putea intra la Formula 1! Volkswagen urmează să-și dea acordul

31 Mart. 2022, 15:34
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
31 Mart. 2022, 15:34 // Au Bani //  MD Bani

Grupul german Volkswagen, proprietarul constructorilor auto Audi şi Porsche, ar putea să îşi dea acordul pentru ca cele două mărci ale sale să îşi facă intrarea în Formula 1, cu prilejul unei reuniuni care va avea loc săptămâna viitoare, transmite Reuters.

„Sperăm că atunci vom putea să ne anunţăm intenţia de a intra în Formula 1”, a declarat una dintre surse, în timp ce a doua sursă a adăugat că există „mari şanse” pentru o decizie pozitivă.

Astfel de speculații persistă în spațiul public de ceva timp. Audi şi Porsche ar putea să încheie parteneriate cu echipe care activează deja în Formula 1.

Audi şi echipa de Formula 1 McLaren au dezminţit anul trecut zvonurile cu privire la încheierea unui parteneriat dar au recunoscut că acest lucru a fost discutat şi că este posibil ca o decizie să fie luată în 2022.

Una dintre sursele citate de Reuters susţine că Audi va oferi aproximativ 500 de milioane de euro pentru echipa de Formula 1 McLaren în timp ce Porsche ar urma să înfiinţeze un parteneriat pe termen lung cu echipa de Formula 1 Red Bull.

Până acum, Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, nu a fost implicat în Formula 1 dar a colaborat cu Red Bull, în special în campionatul de raliuri.

În schimb, Audi poartă de mult timp discuţii cu Formula 1. Directorul general de la Audi, Markus Duesmann, a recunoscut acest lucru în repetate rânduri. Duesmann a fost implicat în trecut în Formula 1 şi la rândul său a fost director de dezvoltare la BMW.

11 Sept. 2026, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 17:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.