Aurul atinge un nou record pe fondul tensiunilor din Iran și al conflictului Trump–Fed

12 Ian. 2026, 12:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Ian. 2026, 12:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Cotația aurului a atins un nou maxim istoric, pe fondul escaladării tensiunilor din Iran și al temerilor privind independența Rezervei Federale a SUA. Luni dimineață, prețul aurului a urcat până la 4 600,33 dolari pe uncie, pentru ca ulterior să se stabilizeze în jurul valorii de 4 578 dolari în Europa, în creștere cu aproximativ 1,5%.

De la începutul anului, aurul a avansat cu aproximativ 6%, iar pe parcursul lui 2025 a înregistrat o creștere de 65%, cea mai puternică din ultimele decenii. Și argintul s-a scumpit cu circa 4,5%, ajungând la 83,45 dolari pe uncie, aproape de recordurile din 2025.

Creșterea metalelor prețioase este alimentată de tensiunile politice din SUA, după intensificarea conflictului dintre Donald Trump și șeful Fed, Jerome Powell, pe fondul unei investigații penale privind proiectul de renovare de 2,5 miliarde de dolari al sediului băncii centrale. Powell a respins acuzațiile și a declarat că presiunile sunt motivate politic.

În perioade de instabilitate, aurul și argintul sunt considerate active de refugiu, iar cererea este susținută și de utilizarea argintului în tehnologii precum AI, robotică și energie.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.