Banca Mondială schimbă prognoza: creștere economică mai bună pentru Moldova în 2025

14 Ian. 2026, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Ian. 2026, 10:05 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere estimată de 2,9% în 2025, o revizuire pozitivă semnificativă față de prognoza Băncii Mondiale din iunie trecut, când se anticipa un avans de doar 0,9%. Această corecție în sus reflectă o activitate economică mai robustă decât se estima anterior, potrivit celui mai recent raport privind „Perspectivele Economice Globale” (Global Economic Prospects), publicat de Banca Mondială.

După o creștere modestă de 0,1% în 2024, prognozele pentru Republica Moldova arată pentru 2026 o creștere  economică de 2,7%, iar pentru 2027 o accelerare la 3,8%.

Comparativ cu alte țări din Europa de Est și din regiunea Europei Centrale și Asiei, performanța Moldovei în 2025 este suprinzător de solidă. În iunie, când Banca Mondială estima o creștere de doar 0,9%, Moldova era proiectată să rămână mult în urma unor economii apropiate. Noile estimări plasează țara noastră peste evoluția economică din România (0,8% în 2025), peste Ucraina (2%), afectată de continuarea conflictului, Rusia cu 0,9%, dar sub ritmurile de creștere ale Bulgariei (3%) sau ale Georgiei (7%). Alte economii din regiune, precum Uzbekistanul sau Kazahstanul, continuă să înregistreze creșteri mult mai puternice comparativ cu Moldova.

Pe plan global, Banca Mondială estimează o creștere economică de 2,6%, pe care o califică drept un semn de reziliență față de tensiunile comerciale și riscurile geopolitice, consolidată în mare parte de evoluția mai solidă decât se aștepta a economiei SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.