Banii de la BNM se evaporă! Rezervele valutare au fost afectate de curs și datorii

07 Mai 2026, 16:18
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mai 2026, 16:18 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au ajuns la 5,21 miliarde de euro la 30 aprilie 2026, în scădere cu 56,71 milioane de euro față de nivelul înregistrat la sfârșitul lunii martie, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

Diminuarea rezervelor a fost determinată în principal de evoluțiile externe și de plățile efectuate de stat. Cel mai mare impact l-a avut deprecierea valutelor din componența rezervelor față de euro, care a generat o pierdere de 40,69 milioane de euro.

Totodată, alte ieșiri au fost legate de serviciul datoriei publice externe, în valoare de 21,53 milioane de euro, precum și de intervențiile nete de vânzare pe piața valutară, de 14,10 milioane de euro.

La acestea se adaugă plățile efectuate de Ministerul Finanțelor, de 4,79 milioane de euro, precum și reevaluarea negativă a valorilor mobiliare din portofoliul de investiții, în sumă de 1,60 milioane de euro.

Pe de altă parte, o parte din pierderi a fost compensată de veniturile obținute din administrarea rezervelor valutare, care au adus 12,67 milioane de euro.

De asemenea, în conturile Ministerului Finanțelor au fost înregistrate încasări de 7,41 milioane de euro, dintre care 6,46 milioane provin din credite și granturi pentru proiecte investiționale, iar 0,95 milioane de euro reprezintă sprijin bugetar oferit de Asociația Internațională de Dezvoltare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.