Banca Națională a Moldovei ar putea primi dreptul de a acorda împrumuturi de urgență Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, dacă va exista riscul afectării stabilității financiare. Prevederea se regăsește în proiectul de lege privind consolidarea independenței BNM, votat de Parlament în prima lectură.
Potrivit documentului, BNM va putea acorda astfel de împrumuturi „în situații de urgență”, în baza propriei evaluări, însă doar în mod excepțional și pentru o perioadă de cel mult 90 de zile.
Finanțarea va trebui să fie garantată integral cu valori mobiliare de stat emise de Ministerul Finanțelor și/sau cu alte active ale Fondului, acceptate de BNM drept garanții eligibile.
Proiectul mai prevede consolidarea independenței Băncii Naționale față de autoritățile politice. Astfel, BNM și membrii organelor sale de conducere nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului ori altor autorități publice, iar acestea, la rândul lor, nu vor putea încerca să influențeze deciziile băncii centrale.
Totodată, Curtea de Conturi va putea audita legalitatea și regularitatea cheltuielilor și investițiilor de capital ale BNM, însă controlul extern nu va putea interveni în deciziile ce țin de politica monetară și valutară, administrarea rezervelor internaționale sau supravegherea financiară.
Documentul întărește și interdicția finanțării sectorului public de către banca centrală, în conformitate cu regulile Uniunii Europene. În același timp, proiectul pregătește cadrul legal pentru integrarea BNM în Sistemul European al Băncilor Centrale, unele prevederi urmând să intre în vigoare odată cu aderarea Republicii Moldova la UE.
