BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova

25 Sept. 2026, 09:30
 // Categoria:  // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 09:30 //  //  bani.md

Bazându-se pe 23 de ani de experiență pe piața materialelor pentru construcții din Republica Moldova și România, în 2023 BPM a deschis la Chișinău BPM PC STRAND – singura fabrică din țară care produce toron pentru beton precomprimat. În prezent, capacitatea de producție a întreprinderii este de 19 000 de tone pe an.

„Investițiile inițiale în proiect au constituit 9 milioane de euro. În prezent, luând în calcul și capitalul circulant, valoarea totală a investițiilor a depășit 13 milioane de euro. Proiectul a fost realizat cu sprijinul BERD, în cadrul programului EU4Business. Grație acestui proiect au fost create 45 de noi locuri de muncă”, susține Nicolai Tychinin, directorul financiar al BPM PC STRAND.

În cadrul producției funcționează un sistem de control al calității și de trasabilitate a produselor. Compania deține 11 certificate valabile, iar sistemele de management sunt certificate conform ISO 9001, ISO 14001 și ISO 45001. Înainte de livrare, fiecare lot este verificat în laboratorul propriu al fabricii.

„Controlăm întregul proces, de la recepția materiei prime până la produsul finit. Fiecare lot este testat și este însoțit de documentația necesară. Astfel putem confirma calitatea produsului și conformitatea acestuia cu cerințele pieței de destinație”, afirmă Boris Șaitan, directorul de producere BPM PC STRAND.

Întreaga producție BPM PC STRAND este destinată exportului. În prezent, produsele ajung pe 18 piețe externe. Cele mai mari piețe sunt România, Cehia și Statele Unite ale Americii, iar printre alte destinații importante se numără Polonia și Serbia.

BPM investește și în energia verde. La fabrică funcționează deja o centrală fotovoltaică cu o putere de 600 de kilowați. Următorul pas va fi instalarea unui sistem de stocare a energiei cu o capacitate de 12,6 megawați-oră. Pentru produsele BPM PC STRAND a fost elaborată declarația de mediu EPD. Aceasta conține informații despre impactul produselor asupra mediului. Documentul a trecut printr-o verificare independentă și se află în prezent în proces de înregistrare în programul RTS EPD.

„Ne pregătim din timp pentru cerințele mecanismului european CBAM. În acest scop, colectăm date privind consumul de energie, sursele de energie și emisiile asociate producției. Aceste informații sunt necesare pentru colaborarea cu clienții europeni”, anunță Nicolai Tychinin, directorul financiar al BPM PC STRAND.

Linia de producție a BPM PS STRAND funcționează la capacitate maximă, iar portofoliul de comenzi acoperă următoarele trei-patru luni. Pentru a continua dezvoltarea, compania își propune majorarea capacității de producție.

Următorul proiect investițional major al BPM va fi lansarea celei de-a doua linii de producție. Aceasta va permite dublarea capacității fabricii, până la 38 000 de tone pe an, și crearea a până la 10 locuri de muncă suplimentare. Noua linie va respecta cerințele pieței europene privind eficiența energetică și siguranța procesului de producție.

Realitatea Live

25 Sept. 2026, 09:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Sept. 2026, 09:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, a cerut explicații guvernării PAS privind lipsa contractelor pe termen lung pentru achiziția gazelor naturale și a aminitit că formațiunea a promis în programul său stabilizarea prețurilor prin asemenea acorduri. Replica deputatului PAS Andrian Cheptonar a fost că, în actualele condiții de piață, încheierea unor contracte pe termen lung ar putea fi extrem de dezavantajoasă pentru Republica Moldova. Discuția a avut loc în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Pruteanu a făcut trimitere la angajamentul PAS cu privire la „stabilizarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică prin semnarea contractelor pe termen lung la prețuri avantajoase” și a întrebat ce s-a făcut concret de la asumarea acestei promisiuni.

„Spuneți-mi, vă rog, ce a făcut guvernarea PAS? Ce s-a făcut? Este vreun contract pe termen lung? Nu. Își cumpără în continuare gazul când vrea”, a declarat viceprimarul.

El a susținut că autoritățile ar fi putut opta pentru un model mixt de achiziție, în care o parte din volume să fie contractate pe termen lung, iar restul procurate în funcție de evoluția pieței.

Pruteanu a contestat și argumentul potrivit căruia actuala conjunctură internațională nu permite semnarea unor contracte avantajoase, spunând că asemenea acorduri puteau fi negociate mai devreme, după ce PAS și-a asumat public acest obiectiv.

În replică, deputatul PAS Andrian Cheptonar a declarat că actualele turbulențe de pe piețele energetice fac inoportună asumarea unor contracte pe perioade foarte lungi.

„Dacă noi astăzi, în condițiile pieței de azi, facem contracte pe 10 ani, noi vom fi niște criminali”, a spus Cheptonar.

Potrivit deputatului, un contract pe termen lung încheiat în actualele condiții ar putea fixa prețuri semnificativ mai mari decât cele care ar putea exista peste un an sau peste câțiva ani.

„Peste un an prețul va fi mult mai jos. Peste cinci ani va fi mult mai jos. Azi nu te poți apuca de contracte pe termen lung”, a declarat Cheptonar, precizând că obiectivul rămâne în programul PAS, însă circumstanțele internaționale fac dificilă realizarea lui în prezent.