Businessul din fum propus contrabandiștilor de doi deputați

15 Feb. 2023, 12:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Feb. 2023, 12:11 // Actual //  bani.md

La modificarea politicii fiscale și vamale pentru anul 2023, deputații PAS, Radu Marian și Dan Perciun propun modificarea legislație cu privire la țigările de contrabandă.

„Se propune ca stocurile de anumite produse conexe de tutun care au fost importate fără timbru de acciz în perioada 1 septembrie 2022 — 12 februarie 2023 să poată fi declarate la Serviciul Fiscal de Stat până la 1 aprilie 2023 și comercializate pe teritoriul țării până la 1 octombrie 2023”, potrivit propunerii.

În prezent țigările de contrabandă sunt confiscate de vameși și distruse. Iar cel prins cu țigări de contrabandă este pedepsit cu amendă.

Cele mai multe țigări de contrabandă din Republica Moldova ajung în România.

„Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, în anul 2022, categoria Duty Free deține cea mai mare pondere în noiembrie, de 38,6%%, cu un avans de 0,9 p.p. față de septembrie. „Cheap Whites” se află în scădere semnificativă cu 7 p.p. până la 33%, Moldova este în creștere cu 9,4 p.p. până la 14,6%, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant”, potrivit ultimelor date publicate de Novel Research.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.