Când va trece Moldova la moneda de referință euro. Explicația bancherului șef

13 Nov. 2024, 11:47
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
13 Nov. 2024, 11:47 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Euro ar putea deveni moneda de referință a BNM pentru intervenții pe piața valutară, stabilirea cursului de schimb și stocarea rezervelor valutare, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Draagu la prezentarea Raportului supra inflației.

Anca Dragu a explicat că, în prezent, intervențiile și cotarea cursului de schimb sunt realizate în raport cu dolarul american, însă există o posibilitate de a trece la utilizarea directă a euro, având în vedere că cel mai mare volum de comerț al Republicii Moldova este realizat cu statele din Uniunea Europeană. Conform datelor, peste 65% din comerțul exterior al Moldovei are loc cu țările UE. În acest context, Dragul a subliniat că trecerea la euro ca monedă de bază pentru tranzacții, intervenții și rezerve ar fi un pas natural și logic.

Guvernatoarea BNM a precizat că până la sfârșitul anului vor fi oferite mai multe detalii despre această propunere.

”Acest proces ar aduce beneficii atât populației, cât și mediului de afaceri din țară, consolidând în același timp stabilitatea financiară și subliniind angajamentul Republicii Moldova de a continua integrarea europeană”, a punctat Dragu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Oct. 2026, 20:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 20:48 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Economistul Veaceslav Ioniță cere Guvernului să facă publice datele cu privire la achizițiile de valori mobiliare de stat de către întreprinderile de stat, după creșterea volumului plasamentelor în VMS din ultimul an.

Ioniță susține, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA, că o parte importantă a valorilor mobiliare de stat a ajuns să fie cumpărată de investitori nebancari și spune că autoritățile ar trebui să precizeze cât din aceste plasamente revine companiilor controlate de stat.

„Întrebarea mea este: câte întreprinderi de stat au cumpărat valori mobiliare? (…) Vreau să văd câte întreprinderi de stat creditează statul”, a declarat economistul.

Potrivit lui, problema apare în situația în care o întreprindere de stat dispune de lichidități, dar în loc ca o parte a acestor bani să ajungă la buget sub formă de dividende, compania îi investește în titluri emise chiar de stat.

„Dacă are bani, acestea sunt venituri ale lui, din care plătești dividende la bugetul de stat. Și tu nu dai dividendele, dar îi dai statului cu împrumut”, a explicat Ioniță.

Economistul admite că întreprinderile pot avea temporar lichidități excedentare care trebuie administrate, însă consideră necesară o imagine clară asupra dimensiunii acestor plasamente.

„Dacă ne trezim că întreprinderile de stat creditează Guvernul cu 2-3 miliarde de lei, ce înseamnă asta?”, a întrebat Ioniță.

În discuție a fost menționat și Energocom. Ioniță a făcut referire la informații potrivit cărora compania ar fi deținut valori mobiliare, dar a precizat că Energocom a negat că ar fi utilizat finanțarea BERD pentru achiziția VMS. Economistul a insistat că este nevoie de date detaliate privind originea banilor și tipul plasamentelor efectuate.

Datele Băncii Naționale arată că piața valorilor mobiliare de stat a cunoscut o extindere în 2025. Doar în trimestrul IV, Ministerul Finanțelor a pus în circulație VMS în valoare de 14,6 miliarde de lei, iar volumul VMS emise pe piața primară a crescut cu 30% față de perioada comparabilă.