Casca de 110 milioane de dolari care poate să descopere secretele minții. Cum funcționează

17 Iun. 2021, 10:20
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2021, 10:20 // Au Bani //  MD Bani

Bryan Johnson a cheltuit o mulțime de bani, mai exact 110 milioane de dolari, pentru construirea unui hardware menit să extindă radical înțelegerea științei privind îmbătrânirea creierului și efectele asupra corpului, scrie Aleph News.

În următoarele câteva săptămâni, compania Kernel va începe să trimită la zeci de clienți din SUA o cască de 50.000 de dolari, care „le poate citi mintea“. Căștile conțin mai mulți senzori și alte dispozitive electronice care măsoară și analizează impulsurile electrice, fluxul de sânge al creierului și viteza gândirii, oferind explicații cu privire la modul în care creierul răspunde în diverse situații.

Tehnologia de bază există de ani buni, dar se găsește, de obicei, în dispozitive care pot costa milioane de dolari și necesită ca pacienții să stea liniștiți într-un cadru clinic.

Cercetătorii anticipează utilizarea căștilor pentru a obține o perspectivă clară asupra îmbătrânirii creierului, a tulburărilor mintale, a traumelor, a accidentelor vasculare cerebrale și a mecanicii din spatele experiențelor metafizice anterioare, cum ar fi meditația și călătoriile psihedelice.

„Pentru a face progrese pe toate fronturile de care avem nevoie ca societate, trebuie să aducem creierul în mediul online”, spune Bryan Johnson, care a investit aproximativ 110 milioane de dolari – jumătate din banii săi – pentru a dezvolta căștile, iar procesul a durat mai mult de cinci ani.

Johnson este directorul executiv al Kernel, un start-up care încearcă să construiască și să vândă mii, sau chiar milioane, de căști, relativ ieftine, care ar putea rezolva ceea ce au încercat neurologii, informaticienii și inginerii electrici de ani buni.

Căștile, spune el, vor face ca oamenii să-și ia în cele din urmă sănătatea mintală în serios, să se înțeleagă mai bine, să examineze efectele mintale ale pandemiei.

Invenția vine după ani întregi în care oamenii de știință au construit tot felul de teste și dispozitive pentru a ne măsura bătăile inimii, sângele și chiar ADN-ul, dar testele cerebrale rămân rare și costisitoare, limitând cunoștințele noastre despre organul care ne definește cel mai mult.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.