CCI a RM lansează Programul de instruire „Academia Exportatorilor”

19 Mart. 2025, 18:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Mart. 2025, 18:41 // Actual //  bani.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) anunță lansarea Programului de instruire „Academia Exportatorilor”, care se va desfășura în perioada 15 aprilie – 14 mai 2025. Acest program are drept scop consolidarea cunoștințelor și abilităților teoretice și practice ale antreprenorilor și specialiștilor implicați în activități de marketing și export, oferindu-le instrumentele necesare pentru dezvoltarea unor afaceri de succes pe piețele externe.

Potrivit unui comunicat al instituției camerale, grupul-țintă include proprietari de afaceri, directori și manageri comerciali, responsabili de export în cadrul întreprinderilor din diverse sectoare economice.

Tematici abordate în cadrul Academiei Exportatorilor

Programul cuprinde o serie de sesiuni interactive axate pe:

  • Marketing internațional și identificarea piețelor de export;
  • Reglementări și proceduri vamale;
  • Elaborarea și negocierea contractului de export;
  • INCOTERMS 2020 și condițiile de livrare;
  • Accesul la surse de finanțare pentru export;
  • Planificarea strategică și integrarea în lanțurile valorice internaționale.

Cursurile vor avea loc atât online, cât și cu prezență fizică la sediul CCI a RM. Durata totală a instruirii este de 40 de ore academice, conform Agendei „Academiei Exportatorilor” 2025.

Înscriere și detalii suplimentare

Persoanele interesate sunt invitate să completeze Formularul de participare până la data de 9 aprilie 2025.

La finalul instruirii, participanții vor primi certificate de absolvire, iar materialele de curs și înregistrările video vor fi puse gratuit la dispoziția acestora.

Pentru informații suplimentare, contactați:

Centrul de Formare Antreprenorială al CCI a RM: 022 23-32-86, 069628973

Persoană responsabilă: Ludmila Botoșan – ludmila.botosan@chamber.md

26 Mart. 2026, 17:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Mart. 2026, 17:31 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un proiect de lege care vizează reglementarea pieței imobiliare din Republica Moldova propune reguli mai stricte pentru activitatea agenților imobiliari, inclusiv certificarea profesională obligatorie și crearea unui registru public al acestora.

Potrivit deputatei Marina Morozova, inițiativa legislativă urmărește creșterea transparenței și protejarea consumatorilor în relația cu agenții imobiliari.

Documentul prevede instituirea unui registru public accesibil cetățenilor, unde vor fi incluși toți agenții autorizați. Astfel, persoanele interesate vor putea verifica statutul acestora înainte de a încheia tranzacții.

„Fiecare cetățean va putea verifica cine este autorizat și cine nu”, a declarat Marina Morozova.

Totodată, proiectul introduce obligații stricte privind transparența financiară. Toate plățile efectuate în cadrul tranzacțiilor imobiliare vor trebui confirmate prin bon fiscal, iar perceperea unor taxe care nu sunt prevăzute în contract va fi interzisă.

În cazul încălcării noilor reguli, legea prevede sancțiuni severe, care pot varia de la amenzi până la retragerea dreptului de activitate pentru agenții imobiliari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!