Cea mai mare companie de curierat din România se extinde și în Moldova. Investiția va ajunge la 3 milioane de euro

30 Nov. 2021, 11:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
30 Nov. 2021, 11:03 // Bani și Afaceri //  MD Bani

FAN Courier, cea mai mare companie de curierat din România extinde operațiunile în Republica Moldova. Lansată la jumătatea lunii noiembrie 2021, rețeaua FAN Moldova a început deja înrolarea primilor clienți și parteneri, astfel magazinele online din țara noastră vor avea posibilitatea să-și extindă piețele de livrare. Investiția inițială în dezvoltarea rețelei va ajunge la 3 milioane de euro.

Lansarea FAN Moldova face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a FAN Courier în Europa. Republica Moldova este prima țară din Europa de Est unde ne extindem cu operațiuni proprii, alegând să operăm în mod direct de data aceasta, față de alte țări unde operăm prin parteneri. În Moldova, suntem prima companie românească ce oferă servicii de curierat domestic, astfel că putem vorbi de un nou pionierat, de data aceasta extern, la 23 de ani de la fondarea FAN Courier”, a declarat Adrian Mihai, CEO FAN Courier.

FAN Courier este prima companie românească de profil care oferă servicii de curierat în Republica Moldova. Liderul pieței locale de curierat a investit până acum 500.000 de euro pentru a crea infrastructura de bază, bugetul total alocat pieței din țara vecină fiind de 3 milioane de euro. Compania are deja și primii clienți în țara noastră.

Rețeaua este deja operațională, am trecut de faza de implementare și testare a proceselor și soluțiilor și am demarat înrolarea primilor clienți. Date fiind similitudinile dintre cele două piețe, vom oferi serviciul standard din România <<door- to-door>> urmând ca, anul viitor, să introducem alte două servicii din ce în ce mai solicitate și în România – Collect Point și Lockere. Sunt servicii care oferă clienților posibilitatea de a trimite expediții și în afara programului de lucru al angajaților și de a ridica trimiterile independent de curier.  Dezvoltarea va fi una graduală, începem cu 8 filiale, aproximativ 30 de mașini și 40 de angajați însă, ca și în România, vom lucra cu o structură mixtă – angajați și subcontractori.  Pe măsură ce va crește cererea, vom dezvolta și echipa”, a declarat Cornel Morcov, Chief Commercial Officer al FAN Courier.

Potrivit informațiilor, serviciile de curierat FAN vor fi disponibile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar livrările se vor face în intervalul standard valabil și pe piața locală: 24-48 de ore.

Ne așteptăm ca cererea să se dubleze de la o lună la alta dată fiind noutatea serviciului dar și popularitatea de care se bucură brandul FAN Courier”, a adăugat Cornel Morcov, CCO FAN Courier.

Activitatea pe piața din Republica Moldova va fi gestionată de către Luigi Vendrami, Director General FAN Courier Moldova, un profesionist cu experiență în industrie, care a condus în ultimii ani operațiunile din România ale unei companii multinaționale de curierat.

FAN Courier estimează că, în contextul exploziei pieței e-commerce, deschiderea operațiunilor din Republica Moldova va susține, pe lângă activitatea de curierat, și dezvoltarea altor business-uri, atât din România cât și din Republica Moldova.

În 2020, FAN Courier a înregistrat venituri de peste de 1 miliard de lei și estimează că anul acesta afacerile vor crește cu cel puțin 15%. Nivelul de investiții bugetat pentru 2021 depășește 20 de milioane de euro.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.