Cea mai nouă „aroganţă de lux”: Gigantul Bridgewater a lui Ray Dalio investeşte în submarine pentru ultra-bogaţi

26 Dec. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Dec. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

Miliardarul se aliază cu James Cameron, producatorul „Avatar”, în vederea producerii de submarine pentru posesorii de iahturi doritori de explorare, conform Ortenca Aliaj pentru Financial Times.

Ray Dalio şi producătorul de filme la Hallywood, James Cameron au cumpărat pachete de acţiuni la un producător de submarine care le permite ultra-bogaţilor să exploreze cele mai ascunse locuri ale planetei.

Fondatorul miliardar al Bridgewater Associates, cel mai mare fond speculativ din lume, este acum co-proprietar al Triton Submarines, o companie din Florida, specializată în submersibile pentru cei superbogaţi.

„Dacă mergi pe un iaht într-un loc frumos, acesta este un lucru”, a spus Dalio pentru Financial Times. „Dar dacă, în loc, eşti pe un iaht şi poţi să mergi jos să explorezi, asta o să facă, în primul rând, călătoria mai bună şi încurajează de asemenea explorarea”
Dalio a refuzat să comenteze detaliile financiare din spatele înţelegerii, dar a precizat că firma este acum deţinută de el, Cameron şi Patrick Lahey, co-fondator Triton.

Triton a fost fondată în 2007 de Lahey şi Bruce Jones pentru a produce submersibile pentru proprietarii de iahturi. Preţurile pentru navele lor variază, începând de la aproximativ 2,5 milioane de dolari şi ajungând până la 40 de milioane de dolari. Capacitatea modelelor lor variază de la una la 66 de persoane, cu capacitatea de a se scufunda de la 100 de metri până la adâncimea maximă a oceanului.

„Este o schimbare seismică în iahting”, spune Lahey. „Iahturile nu sunt doar despre opulenţă, ştii tu, să bei gin şi tonice pe pupă. Ele sunt despre unde pot aceste maşinării să ne ducă. Şi despre experienţele pe care le poţi avea cu ele. Aşadar, acesta este motivul pentru care submersibilele devin lucrul pe care trebuie să-l ai”.

Triton, care a fost folosit de David Attenborough la filmările celei de-a doua serie a Blue Planet pentru a se scufunda în Marea Barieră de Corali din Australia, a spus că produce aproximativ patru sau cinci vehicule pe an şi că există o listă de aşteptare pentru submersibilele lor.

Dalio a anunţat în octombrie că a renunţat la controlul asupra Bridgewater, fondul speculativ pe care l-a fondat în 1975, punând capăt unei tranziţii prelungite a puterii. El rămâne o prezenţă în firmă ca investitor, membru al consiliului de administraţie şi mentor.

Omul de 73 de ani, care deţine el însuşi patru submarine, a fost mult timp un avocat al explorării oceanelor. Inspirat de aventurile exploratorului marin francez Jacques Cousteau, Dalio a cheltuit milioane de dolari pe OceanXplorer, o navă de înaltă tehnologie concepută pentru cercetarea ştiinţifică şi documentarea oceanului.

Cameron, care este cel mai bine cunoscut pentru regia unor filme precum Titanic şi Avatar, este producător executiv al unui viitor spectacol de explorare oceanică de la National Geographic şi Disney, care a fost filmat la bordul OceanXplorer.

Dalio pare să contracareze tendinţele oamenilor de afaceri precum Jeff Bezos, Elon Musk şi Richard Branson, care s-au îmbarcat în ceea ce a fost numit cursa spaţială a miliardarilor.

„Explorarea oceanică pare să fie mult mai captivantă şi importantă decât explorarea spaţială”, a spus acesta. „Nu o să ajungi să vezi niciun extraterestru în spaţiul cosmic, însă vei vedea extratereştrii dedesubt”.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.