CET Nord a scăpat din lista neagră a datornicilor de la Moldovagaz, dar intră în lista celor de la BERD

28 Iul. 2022, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iul. 2022, 16:26 // Actual //  bani.md

Centrala Electrică de Termoficare (CET) Nord din Bălți și-a achitat datoria istorică față de Moldova Gaz, de 77 mln. lei dintr-un credit de la BERD.

Datoriile SA СЕТ-Nord față de SA Moldovagaz au apărut ca urmare a imposibilității acoperirii cheltuielilor din tarifele aprobate, iar unul dintre factori a fost că tarifele la gaze naturale, din care se produce energia electrică și termică, au crescut succesiv, acumulându-se în perioada 2011-2017 datorii de aproape 266 milioane lei.

Începând cu anul 2012 creditorul SA Moldovagaz, prin intermediul instanțelor de judecată, a aplicat sechestre pe toate conturile bancare ale CET-Nord care sunt menținute până în prezent și din cauza cărora este afectată esențial activitatea operațională a întreprinderii.

„Cu ajutorul împrumutului de la BERD, CET Nord își va putea focusa eforturile și resursele pe prestarea serviciilor calitative consumatorilor, pe reabilitarea sistemului de apă caldă menajeră și conectarea consumatorilor noi, cu instalarea punctelor termice individuale, fapt ce va mări sarcina termică și va conduce la micșorarea în continuare a costurilor de producere și a tarifelor”, a declarat Marian Brânză, directorul interimar al CET Nord. Și nu în ultimul rând, energia electrică produsă poate contribui la formarea balanței energetice a țării, a adăugat managerul societății pe acțiuni.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

23 Oct. 2026, 13:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 13:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom, traiderul de stat, solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică aprobarea unui nou preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, cu aproape 75% peste nivelul de 2,01 lei/kWh aprobat în luna martie. Cererea, datată 13 octombrie 2026 și semnată de directorul general Eugeniu Buzatu, vine pe fondul creșterii costurilor de achiziție a energiei electrice și al acumulării unor devieri financiare de peste 236 de milioane de lei.

Potrivit calculelor transmise autorității de reglementare, Energocom estimează pentru anul 2026 costuri de procurare a energiei electrice din surse regenerabile de aproximativ 3,09 miliarde de lei și un volum total de achiziții de peste 1,1 miliarde kWh. Datele includ rezultatele efective din primele nouă luni ale anului și prognozele pentru perioada octombrie–decembrie.

Din document rezultă că prețul calculat pe baza costurilor și a volumelor de energie este de 2,84 lei/kWh. După includerea devierilor anului precedent, acesta se reduce la 2,75 lei/kWh. Însă recuperarea devierilor curente de 236,4 milioane de lei ridică prețul final solicitat la 3,51 lei/kWh.

Compania a inclus în calcule și o marjă comercială reglementată de 0,5%, echivalentul a 15,46 milioane de lei, precum și necesități de lichiditate de 43,64 milioane de lei.

Solicitarea nu vizează direct tariful achitat de gospodării, ci prețul reglementat de furnizare a energiei electrice de către Energocom în calitate de furnizor central. Cu toate acestea, prețul reprezintă o componentă a costurilor de achiziție pentru furnizorii de energie electrică și poate influența calculele tarifare ulterioare.

În prezent, Energocom are aprobat un preț reglementat de 2,01 lei/kWh, stabilit de ANRE la 31 martie 2026. Atunci, autoritatea de reglementare decisese reducerea prețului cu aproximativ 28%, invocând diminuarea costurilor de procurare a energiei și ajustarea volumelor estimate.