Colaps IT în Rusia: Gigantul digital de stat intră în faliment după acuzații de fraudă

11 Ian. 2025, 09:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Ian. 2025, 09:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Una dintre cele mai mari companii IT de stat din Rusia, care a beneficiat de miliarde de ruble din bugetul de stat pentru proiecte majore de digitalizare a economiei în ultimii 10 ani, a declarat faliment.

Potrivit agenției „Interfax”, compania Naționalny Centr Informativnosti (NCI), o filială a corporației de stat Rostech, cunoscută drept „centrul unic de competențe în tehnologiile digitale”, a depus o cerere de insolvență.

NCI a fost implicată în proiecte importante, inclusiv gestionarea IT a Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, dezvoltarea și întreținerea sistemelor informatice publice în cadrul inițiativei „Sănătate digitală” și gestionarea sistemelor IT ale Fondului de Pensii din Rusia. De asemenea, compania a creat software pentru Poșta Rusă, Rosatom și sistemul „Oraș sigur”, cu mii de camere de supraveghere.

Problemele financiare ale NCI au început în 2023, după ce Ministerul pentru Situații de Urgență a refuzat să accepte etapa a cincea a lucrărilor de cercetare și dezvoltare pentru sistemul „Oraș sigur”, acuzând compania de fraudă în valoare de 670 milioane de ruble. Ministerul a sesizat Comitetul de Investigații și a refuzat să achite contractul.

Printre creditorii companiei menționați în notificarea de faliment publicată pe site-ul Fedresurs se numără „Servicii Medicale Digitale” (o filială a companiei de stat Rostelecom) și Er-Telecom Holding. Prima ședință de judecată privind falimentul este programată pentru 22 ianuarie.

Aceasta nu este prima filială IT a Rostech care intră în colaps. În 2022, Institutul Central de Cercetare în Economie, Informatică și Sisteme de Management (CNII EISU), care dezvolta sisteme de operare și software pentru Ministerul Apărării, a intrat în faliment. Institutul, cu peste 20 de brevete și datorii de 3,5 miliarde de ruble, nu a mai putut plăti salariile angajaților. Apelurile acestora către președintele Vladimir Putin pentru salvarea instituției au rămas fără răspuns.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 16:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Fermierii care vor să-și dezvolte afacerea pot depune, începând de astăzi și până pe 30 octombrie, cereri pentru a obține sprijin financiar de la stat. Sunt vizate câteva categorii: tinerii și noii fermieri, dar și micii fermieri și fermele de familie din mediul rural.

Este primul apel lansat în cadrul Programului Strategic al Politicii Agricole pentru anii 2026–2030, finanțat din Agenda de reforme a Planului de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027.

Pentru tinerii și noii fermieri, sprijinul poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului, în limita a 3 milioane de lei. Micii fermieri și fermele de familie pot beneficia de un sprijin de 60–70%, de până la 2 milioane de lei pentru un proiect.

Banii pot fi obținuți în baza criteriilor și condițiilor de eligibilitate stabilite pentru fiecare măsură. Cererile pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Pentru fermierii care vor să aplice, Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală va organiza și un program de instruire cu tema „Managementul și dezvoltarea exploatației agricole”. Cursul este destinat celor care intenționează să solicite subvenții în cadrul celor două măsuri.