Coloanei a cincea din Moldova i-a mirosit a sânge! Sturza: Trolii și fugarii vor să debarce guvernarea de la Chișinău

25 Feb. 2022, 09:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Feb. 2022, 09:19 // Actual //  bani.md

Fostul premier și actualul om de afaceri Ion Sturza susține că cel mai mare pericol nu e de la o potențială invazie, ci de pe intern, de la așa zisa coloană a cincea, dar și de la fugarii din Republica Moldova care vor să debarce guvernarea de la Chișinău.

Potrivit lui Sturza, trebuie să fim foarte atenți la ceea ce se întâmplă pe interior. Cel mai mare pericol pentru noi este ca cineva să încerce să schimbe guvernarea la Chișinău, să profite de aceste multiple probleme care sunt

Sunt două scenarii. Unul care astăzi s-a răsuflat un pic din partea serviciilor speciale ale Republicii Moldova ca ar putea sa fie deja pe teritoriul țării cetățeni ai altor state cu misiuni speciale, care ar putea să încerce sa destabilizeze situația. Din păcate noi nu controlăm granița în totalitate. Noi am avut așa evenimente și în aprilie 2009 și în alte perioade”, a precizat fostul premier la emisiunea „În Profunzime” de la PROTV.

Sturza susține că în Republica Moldova sunt foarte mulți agenți sub acoperire în Republica Moldova care sunt în stare de adormire care astăzi pot sa fie activați. Cel puțin și eu și mulți alții am observat ca s-au activat în spațiul informațional și cred aici trebuie de vorbit despre acest pericol.

Și al doilea element sunt cei care sunt cu acte în regula, agenții de influență ai Federației Ruse și care deja au primit desfășurătorul de la Moscova de a face declarații de susținere a invaziei. Asta am văzut la așa numitul bloc al socialiștilor și comuniștilor. O declarație absolut șocanta din partea fostului președinte Dodon care justifica într-un fel sau altul invazia în Ucraina și caută sursele acestui război in vest. Este jenant. Se vede că aceste declarații au fost impuse”, a punctat fostul premier.

În opinia omului de afaceri, în Republica Moldova este și o armată de troli și fugari care vor cu tot dinadinsul să schimbe guvernarea de la Chișinău. Lor le-a mirosit a sânge șu au început să atace prin tot felul de canale de telegram să răspândească falsuri.

23 Iun. 2026, 14:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 14:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Proprietății Publice (APP) a dispus un control amplu la Î.S. „MoldATSA”, după apariția în spațiul public a informațiilor cu privire la nivelul de remunerare din cadrul întreprinderii. Instituția anunță că, în cazul în care vor fi constatate abateri de la legislație, va insista asupra recuperării sumelor achitate nejustificat, anunță agenția într-un comunicat de presă. ba mai mult, instituția anunță verificări la 21 de entități ale statului.

Potrivit informațiilor APP, Comisia de cenzori a întreprinderii a fost mandatată să efectueze o verificare detaliată a modului în care au fost aplicate prevederile legale în procesul de salarizare.

„În cazul în care comisia va constata depășirea limitelor stabilite de actele normative, fondatorul va insista asupra recuperării sumelor achitate nejustificat, în strictă conformitate cu legislația în vigoare”, precizează APP.

Instituția menționează că informațiile și sesizările apărute recent în spațiul public privind salariile de la MoldATSA au generat preocupări legitime în rândul cetățenilor. În acest context, noii conduceri a întreprinderii i s-a solicitat să analizeze politicile interne de salarizare și să se asigure că acestea sunt aplicate în deplină conformitate cu legislația.

APP precizează că verificările sunt în desfășurare și urmează să fie finalizate în aproximativ trei săptămâni. După prezentarea concluziilor, instituția va decide măsurile care se impun și, dacă va fi necesar, va sesiza autoritățile competente.

Totodată, Agenția subliniază că stabilirea salariilor individuale este responsabilitatea conducerii executive a întreprinderii, iar fondatorul nu aprobă remunerațiile angajaților și nu intervine în activitatea operațională curentă.

„MoldATSA” are un rol esențial în asigurarea siguranței navigației aeriene, iar APP consideră justificată o remunerare adecvată pentru specialiștii care activează într-un domeniu cu responsabilități și riscuri sporite. Cu toate acestea, instituția insistă că sistemul de salarizare trebuie să respecte limitele prevăzute de legislație.

Scandalul de la MoldATSA  a izbucnit săptămâna trecută după ce au ieșit la iveală detalii cu privire la fosta consilieră pe comunicare a premierului Natalia Gavrilița, Anastasia Taburceanu că a fost angajată la MoldATSA  fără concurs cu o remunerare de 120 de miii de lei lunar doar în anul 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!