Criza bancară din SUA: Băncile americane plonjează pe capete pe bursă. Acţiunile First Bank s-au prăbuşit cu 70%

13 Mart. 2023, 16:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Mart. 2023, 16:34 // Actual //  bani.md

Acţiunile băncilor americane au fost sub presiune înainte de deschiderea şedinţei de la New York. Acţiunile First Republic Bank s-au prăbuşit cu 70%, chiar şi după ce autorităţile federale de reglementare au acţionat pentru a consolida sistemul bancar în urma prăbuşirii Silicon Valley Bank şi Signature Bank, scrie FT.

Toate marile bănci au scăzut, dar acţiunile creditorilor regionali au fost cele mai afectate.

Acţiunile Western Alliance Bancorporation au scăzut cu peste 53%, la 22,99 dolari, în timp ce titlurile PacWest Bancorp au scăzut cu aproape 38%, la 7,75 dolari.

Zions Bancorporation şi KeyCorp au avut scăderi mai modeste, cu acţiuni în scădere cu 17% şi, respectiv, 8%.

Fondul tranzacţionat la bursă SPDR S&P Regional Banking a scăzut cu aproape 7 procente.

Acţiunile celor mai mari patru bănci americane, JPMorgan, Citigroup, Bank of America şi Wells Fargo, au scăzut între 1,1 şi 3,8% în tranzacţiile dinaintea pieţei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md